miercuri, iulie 16, 2025
Acasă Blog Pagina 26

STOP violenței împotriva femeilor

Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor este marcată anual la 25 noiembrie, în lumea întreagă desfășurându-se numeroase inițiative pentru conștientizarea acestei probleme existente la nivel global.

Odată cu democratizarea Europei această problemă veche de când lumea, expresie necondiţionată a reminescenţelor patriarhale până şi în societăţile moderne şi civilizate, ar fi trebuit să dispară, dar aceasta este mai degrabă o iluzie decât o realitate.

În întreaga lume 60 de milioane de fete sau femei lipsesc de la apel – sună statistica tragică dată publicităţii de UNICEF. Aceasta fiindcă deja în perioada intrauterină, în unele ţări, fătul de sex feminin este avortat, fetiţele nou – născute sunt ucise, iar dacă sunt lăsate în viaţă sunt cu bună ştiinţă lăsate în voia sorții. Doar în Africa numărul fetiţelor şi fetelor purtătoare ale virusului SIDA este de 5,7 milioane. Investigaţiile UNICEF întreprinse de diverse asociaţii de ajutor şi luptă pentru drepturile femeilor atestă dramatismul situaţiei… chiar şi în Germania, chiar şi în Europa.

În Asia mai ales, situaţia discriminării femeilor este de-a dreptul tragică. În Pakistan încă sunt femei care cad victime aşa numitelor asasinate pe motiv de onoare. În India, în unele regiuni continuă incinerarea ritualică, de vii, a femeilor văduve. În Bangladesh unele fete sau femei sunt mutilate de către soţi sau taţi, prin împroşcarea lor cu acid sulfuric. Iar lista atrocităților poate continua.

În România se depun eforturi semnificative de către Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor (VIF), care cuprinde 25 de organizații ale societății civile implicate în promovarea drepturilor femeilor, protecția supraviețuitoarelor violenței și combaterea discriminării pe criterii de gen.

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila marchează acest eveniment prin organizarea unei expoziții documentare intitulată „STOP violenței împotriva femeilor”, ce conține volume din colecțiile bibliotecii disponibile pentru împrumut. Expoziția este organizată de Doina Lalu, bibliotecar și poate fi vizitată la parterul Secției Împrumut pentru Adulți în perioada 25 noiembrie – 7 decembrie a.c.

Alergăm și Ecologizăm

Asociația „Creionăm Viitorul” împreună cu Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila vă invită în perioada 11-25 noiembrie 2021 la o serie de acțiuni de tip „plogging” organizate de Grupul de Inițiativă Locală „Eco Heros”.

„Plogging” este un concept de inspirație suedeză și se referă la strângerea gunoaielor în timp ce alergăm.
Așadar, iubitori de mediu și jogging de peste tot, vă încurajăm să dați o tură în natură și să contribuiți la crearea unui mediu mai curat! Pentru ca totul să fie și mai distractiv, luați-vă și prietenii cu voi! Nu uitați să ne trimiteți o fotografie sau un filmuleț din cadrul alergării, astfel încât să-i inspirați și pe alții (trimise în chat-ul paginii Creionăm Viitorul). Pentru că voi faceți un cadou naturii, vă facem și noi un cadou care să vă bucure de sărbători. Am pregătit câteva surprize fără plastic care vor ajunge la 15 dintre voi în cadrul tombolei organizate ulterior.
Daria Stanciu, Mihaela Dobrilă, Andreea Ștefan, Maria Călin și Andreea Pisică alcătuiesc echipa „Eco Heroes”, care dorește să participe activ la rezolvarea unor probleme locale privind ecologizarea.

Acțiunea are loc în cadrul proiectului ”PLAS…TIC-tac-tic” care face parte din programul „Cu apele curate” implementat cu sprijinul Lidl România. Proiectul își propune să contribuie la conștientizarea tinerei generații asupra importanței protejării apelor prin reducerea consumului de plastic și printr-o mai bună gestionare a deșeurilor.

Ne dorim ca adolescenții implicați în program să devină o voce în comunitatea lor, să-și asume rolul de organizatori comunitari și să se implice în mod constant în organizarea acțiunilor de protecție a mediului. În acest context s-au constituit mai multe grupuri de inițiativă locală, care au adus împreună tineri talentați cărora le pasă de bunăstarea orașului.
Măsurile se înscriu în Strategia REset Plastic care cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea design-ului acestora, la reciclare și ecologizare, până la inovare și educare în domeniu. Programul se desfășoară în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Participare Publica (CeRe), Bloc0 și Asociația pentru Relații Comunitare (ARC).

Vă așteptăm să vă alăturați inițiativei „Eco Heros”!

La fiecare 7 ani corpul uman se regenerează

Cunoaște-te, iubește-te și fii sincer cu tine, aceste trei fraze au fost promovate de-a lungul anilor de nenumărați artiști și filosofi. Potrivit cercetătorilor, corpul uman se regenerează la fiecare șapte ani. Regenerarea celulară și a țesuturilor reprezintă un concept foarte simplu care poate fi definit ca procesul de “reparare” a țesuturilor și organelor celulare afectate de vârstă, boli și diverse leziuni.

Corpul uman este o structură impresionantă, formată din 50-75 de trilioane de celule, dintre care multe sunt celule nervoase. Ca orice structură vie, corpul este supus îmbătrânirii. Cu excepția celulelor nervoase, a inimii și a mușchilor, toate celelalte celulele tisulare îmbătrânesc, mor și sunt înlocuite cu celule noi. Cu toate acestea, odată cu vârsta, autoregenerarea celulară încetinește.

Iată cât trăiesc celelalte celule din corpul nostru:

Regenerarea ficatului: 5 luni

Ficatul are o capacitate uimitoare de auto-vindecare, iar celulele hepatice se regenerează la fiecare 150 de zile.

Regenerarea papilelor gustative: 10 zile

Pe suprafața limbii există aproximativ 9000 de receptori care ne ajută să detectăm aromele. Acești receptori se regenerează o dată la 10 zile.

Regenerare pulmonară: 2-3 săptămâni

Celulele pulmonare se regenerează constant. Plămânii conțin mai multe tipuri de celule care se regenerează în momente diferite. Celulele țesutului pulmonar alveolar se recuperează într-o perioadă mai lungă, însă celulele suprafeței pulmonare se regenerează odată la 2-3 săptămâni.

Regenerarea pielii: 2- 4 săptămâni

Pielea se regenerează odată la 2 – 4 săptămâni. Pe măsură ce îmbătrânim, pielea își pierde elasticitatea din cauza lipsei de colagen.

Regenerarea părului:

Acesta are o durată de viață de aproximativ 6 ani pentru femei și 3 ani pentru bărbați.

Regenerarea osoasă:

Este constantă. Pentru a fi complet, procesul de regenerare durează 10 ani. Osteocitele ajută la regenerarea oaselor și osteoblastele construiesc matricea osoasă și mineralizează oasele.

Regenerarea intestinelor: 2 -3 zile

Celulele intestinale care formează țesuturi au o rată ridicată de recuperare, motiv pentru care acestea se regenerează la fiecare 2 – 3 zile

Regenerarea unghiilor: 6 – 10 luni

Unghiile sunt compuse din celule bogate în keratină. Unghiile de la mâini cresc cu 3 – 4 mm/lună, mai repede decât unghiile de la picioare, acestea regenerându-se la 6 luni. Unghiile tinerilor și ale bărbaților cresc mai repede deoarece au o circulație sanguină mai bună.

Regenerarea eritrocitelor (celulele roșii) : 4 luni

Aceste celule sunt foarte importante pentru corpul nostru. Datorită lor, toate țesuturile corpului nostru sunt oxigenate. Deoarece putem pierde sânge în timpul unei leziuni sau în timpul menstruației, corpul nostru alimentează în mod constant globulele roșii din sânge.

Cuiburi ale păsărilor care par opere de artă

Multe viețuitoare din sălbăticie caută să trăiască în confort. În rândul păsărilor există arhitecți remarcabili, ale căror cuiburi sunt pur și simplu fascinante, datorită dimensiunii și complexității lor. Philetairus socius este una dintre numeroasele specii de păsări țesător care realizează cuiburi gigantice.

Păsările din familia țesătorului pot construi cuiburi foarte neobișnuite, însă cele din specia Philetairus socius își depășesc toate rudele când vine vorba de această abilitate. Aceste viețuitoare mici, seamănă cu vrăbiile noastre din punct de vedere al aspectului și dimensiunilor.

 

Acestea trăiesc în savanele africane, la sud de Ecuator. Sunt întâlnite în Africa de Sud, Namibia și Botswana, locuri unde pot fi observate cuiburile lor neobișnuite. Într-un singur cuib pot locui 300 – 500 de zburătoare, cântărind cam cât un autoturism obișnuit, adică o tonă. Astfel că, de multe ori, copaci maturi s-au prăbușit din cauza cuibului.

Cuiburile de țesători sunt construite din iarbă uscată și crengi subțiri, au formă neregulată și ajung la 3-4 metri, iar cuiburile coloniilor mari pot ajunge să măsoare până la 8 metri lățime. În interiorul cuibului, există compartimente separat pentru cuplurile tinere și puii lor, dar și locuri speciale pentru păsări adulte.

Intrările exterioare sunt acoperite cu ramuri, astfel încât șerpii să nu pătrundă. Însă există și intrări false în cuib, de exemplu: dacă șarpele ajunge în copac, nu are prea multe șanse să pătrundă în cuib. Aceste cuiburi rezistă zeci de ani, acestea fiind extinse treptat, trăind simultan mai multe generații de păsări.

Povestea tragică a ursului care a mâncat 30 kg de cocaină

0

Pe 11 septembrie 1985, în SUA, un bătrân din Kentucky, a găsit pe aleea casei sale un bărbat mort care purta o vestă antiglonț, ochelari de vedere nocturnă, un ghiozdan și o parașută. După ce au analizat cadavrul, polițiștii au descoperit că victima avea asupra sa două arme, câteva cuțite, 4.500 dolari, frânghii și mâncare, iar în rucsac pachete cu cocaină în valoare de aproximativ 14 milioane de dolari.

Bărbatul a fost identificat ulterior ca fiind Andrew C. Thornton II – un fost parașutist în Divizia 101, ofițer de narcotice și ulterior avocat, acesta renunțând la aceste meserii pentru a deveni traficant de droguri, mai exact unul dintre liderii unui cartel de droguri din Kentucky, cunoscut sub numele de „The Company”.

La trei luni după acest incident, „ursul de cocaină” a fost descoperit mort în pădurea națională Chattahoochee din Georgia, aceeași pădure în care se prăbușise avionul lui Thornton. Ursul de 80 de kilograme a fost găsit înconjurat de 40 de pachete goale care erau rupte, toate conținând urme de cocaină.

Punând toate informațiile cap la cap, anchetatorii au descoperit că acele pachete îi aparțineau lui Thornton. Acesta le aruncase în pădure, pentru că nu ar fi putut să le transporte deoarece el fi fost prea greu pentru a putea sări cu parașuta.

Fiind examinat trupul ursului, conform spuselor legistului, stomacul îi era literalmente împachetat până la refuz cu cocaină, nemaiavând nicio șansă să poată supraviețui. Animalul s-a confruntat cu hemoragii cerebrale, insuficiență respiratorie, hipertermie, insuficiență renală, insuficiență cardiacă și accident vascular cerebral.

Cazul ursului care a mâncat 30 de kg de cocaină a ajuns rapid cunoscut în toate statele din America, iar jurnaliștii l-au poreclit „Ursul de cocaină” sau „Pablo EskoBear”, după renumitul baron al drogurilor Pablo Escobar, care se estimează că a furnizat peste 80% din cocaina introdusă în Statele Unite în acei ani.

Oxana Malaya, fetița care a fost crescută de câini timp de 5 ani

Oxana Malaya, în vârstă de 37 de ani, a fost crescută de câini în copilărie. Fetița s-a născut în Novaya Blagoveshchensk, Ucraina, într-o familie de părinți alcoolici. Mama ei nu-și dorea o fată, ci un băiat, motiv pentru care a început să o maltrateze. Tatăl Oxanei se afla constant sub influența alcoolului.

La vârsta de 3 ani, Oxana Malaya își petrecea timpul cu câinii din spatele casei. Mâncau, dormeau și umblau împreună, până când fetița a început să adopte comportamentul animalelor. În anul 1991, pe când fetița avea opt ani, vecinii copilei au sesizat autoritățile, îngrijorați fiind de manifestările Oxanei. La momentul preluării sale de către Serviciile Sociale, fetița mergea în patru labe, mușca oamenii pe care îi considera periculoși și lătra. „Câinii lătrau, iar eu le răspundeam la fel. Era felul nostru de a comunica” a spus Oxana Malaya.

Oxana Malaya a fost predată unei instituții destinate persoanelor cu handicap, însă în prezent poate umbla în două picioare și se comportă ca un om. După un an jumătate petrecut la institutul în cauză, femeia dădea deja semne de progres.

În anul 2013, Oxana Malaya a oferit un interviu unui post de televiziune din Ucraina, în care a povestit despre mai multe aspecte ale vieții sale. Printre altele, Oxana a subliniat și faptul că vrea să fie tratată ca un om normal, simțindu-se ofensată de expresia „fata-câine”, care i-a fost atribuită destul de des. Aceasta a mai dezvăluit că avea un iubit și lucra la o fermă de animale. Ea și-a mai exprimat și dorința de a-și cunoaște mama biologică.

17 ciudățenii care ne arată cât de misterioasă este lumea în care trăim

Lumea în care trăim este minunată, însă Pământul este și el foarte misterios. Descoperirile care se fac zi de zi nu încetează să ne uimească

În acest articol vom scrie câteva mistere ale lumii:

  1. Un eveniment ciudat s-a petrecut în Kentucky, în 1876, când locuitorii au raportat că a plouat cu bucăți de carne. Misterul a rămas neelucidat până în zilele noastre.
  2. În anul 1975, orașul Haicheng, China, a fost evacuat după ce câinii și alte animale afișau un comportament ciudat. La doar câteva ore după evacuare, un cutremur cu o magnitudine de 7,3 a distrus 90% din oraș. A fost prima și ultima dată când un oraș a fost evacuat cu succes înainte de un cutremur devastator.
  3. În anul 1518, un fenomen numit “dansul ciumă”, a lovit orașul Strasbourg, Alsacia. În jur de 400 de oameni s-au adunat și au dansat pe străzile orașului timp de aproximativ o lună. Datorită dansului fără oprire s-au înregistrat și morți, atacuri de cord și extenuarea au fost principalii vinovați.
  4. O motocicletă rară a fost găsită în spatele unui zid de cărămidă în Chicago, în anul 1968. După examinarea atentă a acesteia, s-a ajuns la concluzia că vehiculul fusese făcut în anul 1916. Mulți oameni se întrebau cum de o motocicletă făcută în 1916 ar putea avea mecanismele și caracteristicile care nu au existat în perioada aceea.
  5. Un schelete de 20 cm a fost descoperit într-un oraș din Chile, mulți crezând că este un extraterestru, dar cu toate acestea, cercetătorii au ajuns la concluzia că scheletul este uman.
  6. Hanabiko “Koko” este o gorilă, care în conformitate cu Francine Patterson, antrenorul ei pe termen lung, este capabilă șă înțeleagă mai mult de 1000 de semne bazate pe limbajul semnelor americane și să priceapă aproximativ 2000 de cuvinte din limba engleză.
  7. Peste 90 de avioane comerciale, de la companiile aeriene diferite, au dispărut în ultimile 7 decenii. Una din misterioasele dispariții este zborul 370 al Malaysia Airlines.
  8. Un Boeing 727 a dispărut în 2003 de pe un aeroport din Luanda. Aparatul era imobilizat la sol de mai bine de un an. Nici avionul și nici cei doi suspecți despre care se spune că nu știau să piloteze, nu au fost găsiți.
  9. Un satelit localizat în spațiu în anul 1960, nerevendicat nci de americani, nici de ruși, stârnește numeroase controverse cu privire la originea sa. Acest satelit este numit “Cavalerul negru” iar printe vehiculatele ipoteze privind originea sa sunt cele care îl leagă de o civilizație pământeană apusă și cele care îi conferă o natură extraterestră.
  10. Derek Amato nu avea nicio legătură cu muzica, acesta nu știa să cânte la niciun instrument și nu cunoștea nici elemente de teorie muzicală. După o lovitură puternică la cap, totul se schimbase. Medicii l-au diagnosticat cu o contuzie gravă, în urma căreia a suferit o ușoară pierdere de memorie, iar auzul i s-a redus cu 35%. El începuse să vadă în mintea sa portative cu note muzicale. Când s-a așezat la pian, a început să cânte ca un adevărat profesionist. Acum Derek lansează deja al doilea album și cântă la opt instrumente.
  11. Manuscrisul lui Voynich este un artefact misterios, încă nedescifrat, despre care nu se cunoaște nici autorul și nici data apariției. Aceasta are forma unei cărții ilustrate cu 232 de pagini, textul este scris cu litere și cuvinte neidentificate, fără greșeli, tăieturi sau corecturi, însă, în schimb, desenele sunt executate cu mai puțină strădanie. Acestea reprezintă: plante, oameni, animale și teme astronomice.
  12. Oamenii de știință au descoperit un nou virus, despre care se crede că este cel mai mare de pe Pământ. Acesta este denumit Pandoravirus, cu o mărime de un micrometru, ceea ce înseamnă că este de 10 ori mai mare decât virusurile de pe Terra. Deocamdată acest virus a fost identificat numai pe coasta chiliană și într-un lac din Australia, iar oamenii de știință bănuiesc că provine dintr-un tip celular care nu mai există.
  13. Trupul unei femei a fost descoperit la mai bine de 2000 de ani de la moartea sa. Corpul era acoperit cu un lichid misterios a cărui compoziție nu a fost descifrată până acum. Oamenii de știință spun că acesta este cel mai bine conservat trup din istoria umanității.
  14. Fostul Prim-ministru australian Harold Holt a dispărut în mod misterios în anul 1967, în timp ce înota. Atunci a avut loc una din marile operațiuni de căutare din istoria țării, însă cu toate acestea, corpul său nu a mai fost găsit.
  15. În anul 1973, Charles Hickson și Calvin Parker au declarat că au fost răpiți de extratereștrii în timp ce erau la pescuit. Un lucru important este că unul dintre ei a și trecut testul poligraf.
  16. În superclusterul galactic din care face parte și Calea Lactee există o zonă de focalizare gravitațională în spațiu, încă neînțeleasă de astrofizicieni, denumită “The Great Atractor”, care atrage spre ea Calea Lactee cât și multe alte galaxii din supercluster.
  17. Din luna septembrie până în luna martie, în fiecare zi, după-amiază, un “thundercloud” mare se formează pe cer în Australia. Meteorologii încă nu știu exact ce se află în acea zonă și ce determină producerea acestui fenomen spectaculos.

„Insula-curcubeu” din Iran, al cărei sol este comestibil

Situată la opt kilometri de continent în Golful Persic, Insula Hormuz din Iran (sud) se iveşte ca un dom de sare îmbinat din straturi de roci vulcanice, şisturi şi peste 70 de minerale care strălucesc în nuanţe ameţitoare de roşu, galben şi portocaliu. Cu o suprafaţă de 42 de kilometri pătraţi insula, o minune geologică, dar este relativ necunoscută. Această insulă este un adevărat Disneyland pentru geologi, are sol comestibil folosit la sosuri şi pâine. Azi, în Insulă, predomină ocrul, formată din plaje de roşu aprins şi peşteri de sare încântătoare, de aici și denumirea de „insula-curcubeu” şi adăposteşte ceea ce e considerat unicul munte comestibil din lume.

Solul roşu de la baza muntelui este numit „gelack” datorită conţinutului de hematit, un oxid de fier provenit de la rocile vulcanice. Un minereu valoros pentru industria fierului, este folosit drept condiment în bucătăria locală, în preparatele pe bază de curry, şi merge perfect alături de pâine sau tomshi.

Solul roşu e folosit pentru un sos numit soorakh care se unge pe pâine, acesta mai poate fi folosit şi pentru vopsele de pictorii locali, colorare, fabricarea de plăci ceramice şi produse cosmetice.

Oamenii ce trăiesc în apropierea acestei insule sunt de părere că această sare are proprietăţi vindecătoare miraculoase, fiind înzestrate cu puterea de a absorbi energiile negative.

Totuşi în ciuda acestor peisaje aproape suprarealiste puţini călători au auzit de această insulă. Potrivit datelor Organizaţiei Maritime şi a Porturilor din Iran în 2019, insula a primit doar 18.000 de vizitatori.

Obține bani rapid, fără drumuri și documente complicate cu Amanet de acasă de la TEZAUR!

 

De multe ori în viață și mai ales în această perioadă a pandemiei de coronavirus, pot să apară situații neașteptate și să ai nevoie urgentă de numerar. De exemplu, ai putea avea la un moment dat anumite cheltuieli, ce apar parcă de nicăieri și care îți dau mari bătăi de cap. În anumite cazuri, soluția la astfel de probleme poate fi apelarea la serviciile oferite de compania TEZAUR.
TEZAUR Investment Group deține în prezent peste 50 de agenții deschise în București și face parte din cel mai important grup financiar nonbancar din capitală – Grupul TEZAUR.
Este lider al pieței de amanet din capitală, are peste 11 ani experiență pe piața serviciilor financiare și conduce o echipă alcătuită din peste 120 de specialiști evaluatori ai bunurilor din aur pentru amanet.

Dacă ai nevoie de un împrumut rapid în numerar, acum îl poți obține prin Amanet de acasă de la TEZAUR. Beneficiile oferite de acest serviciu online sunt mari și uimitor de convenabile:
• La TEZAUR obții banii imediat, în contul bancar IBAN, direct din confortul casei tale și ai cel mai bun comision de pe piață;
• Dacă ai o conexiune la Internet, poți amaneta oricând online, de oriunde din țară;
• Ai posibilitatea de a estima online suma împrumutului pentru bunurile pe care vrei să le amanetezi; pentru asta trebuie să folosești aplicația TEZAUR online Amanet de acasă, prin care selectezi produsele, tipul de aur (14K, 18K, 22K) și gramajul;
• Bunurile pentru amanetat sunt ridicate gratuit de la adresa ta și transportate în siguranță la sediul agenției TEZAUR pentru evaluare.
Alături de aceste beneficii oferite prin serviciul Amanet de acasă TEZAUR, ai și posibilitatea de a programa ora și ziua pentru ridicarea bunurilor. Evaluarea bunurilor se face rapid și corect de către specialiștii de la agenție. Toate bunurile sunt asigurate gratuit, în limita sumei de 1.000 Lei, iar apoi depozitate în seiful agenției, de înaltă securitate.
Suma de bani primită după amanetarea bunurilor de valoare este virată în contul bancar. La agenția TEZAUR ai acces oricând la contul tău de client, pe care îl creezi prin înregistrarea pe site și completarea unor date precum: nume și prenume, număr de telefon, adresă, email, cont IBAN.

Condițiile de împrumut oferite de compania TEZAUR sunt flexibile, având în vedere avantajele oferite:
• De a putea gestiona toate contractele din cont;
• De a rambursa împrumutul online, oricând dorești, parțial sau integral;
• De a prelungi contractele înainte de data scadentă sau în cel mult 5 zile după această dată; condiția este de a achita comisionul la zi, acesta fiind în funcție de valoarea împrumutului;
• De a suplimenta oricând împrumutul;
• De a păstra bunurile în continuare în seiful agenției TEZAUR, pentru o perioadă de timp chiar și după achitarea împrumutului din contract; în acest fel ți se oferă posibilitatea de a solicita un nou împrumut, banii fiind virați imediat în contul bancar; desigur poți solicita și restituirea bunurilor din aur acasă.
Serviciul online Amanet de acasă oferă în perioada 01- 31 Octombrie 2021 și alte avantaje suplimentare. Pentru contractele încheiate prin acest serviciu, bunurile din aur sunt preluate în mod gratuit, ai un preț mai mare la gramul de aur, obții gratuit asigurare și un voucher cadou cu 10% extra reducere pentru achiziția de bijuterii pe site-ul www.tezaurshop.ro.
TEZAUR oferă și servicii de schimb valutar în cele peste 50 de agenții din oraș (comisionul fiind 0%) și de asemenea cumpără aur la cel mai bun preț de pe piață. Aici ai posibilitatea de a vinde bijuterii din aur pe care nu le mai porți, pentru a obține bani rapid, pentru plata unor datorii.

Pe urmele lui Mihail Sadoveanu

Bună ziua,
În perioada 19 octombrie – 7 noiembrie 2021 Secția Împrumut Carte pentru Adulți din cadrul Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila organizează o expoziție documentară dedicată marelui scriitor Mihail Sadoveanu (5 nov. 1880 – 19 oct. 1961). Expoziția este realizată cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la moartea prozatorului și conține o serie de volume aflate în colecțiile bibliotecii.


Mihail Sadoveanu a fost un scriitor foarte apreciat, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic. Este unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea, având o carieră care se întinde pe parcursul a cincizeci de ani. Este cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și de aventuri, a creat pagini nemuritoare despre lumea țărănească din Moldova și despre natura României. De asemenea, a scris reportaje și pagini memorialistice.

Sadoveanu debutează publicistic în 1897 în revista bucureșteană „Dracu” cu schița „Domnișoara M” din Fălticeni, semnându-se Mihai din Pașcani. Colaborează începând din 1898 la „Viața nouă”, semnând o parte din scrieri și cu pseudonimul M. S. Cobuz. În 1904 își face debutul editorial cu patru volume: „Povestiri”, „Dureri înăbușite”, „Crâșma lui Moș Precu” și „Șoimii”.

Scrie și publică aproape o sută de volume, cele mai cunoscute fiind: „Neamul Șoimăreștilor”, „Dumbrava minunată”, „Țara de dincolo de negură”, „Împărăția apelor”, „Zodia Cancerului”, „Vremea Ducăi-Vodă”, „Baltagul”, „Creanga de aur”, „Locul unde nu s-a întâmplat nimic”, „Frații Jderi” și „Nicoară Potcoavă”. Ocupă diverse funcții publice cum ar fi cea de inspector al Căminelor Culturale și director al Teatrului Național din Iași, iar în 1949 este ales președintele Uniunii Scriitorilor din România.

Expoziția este realizată de Florentina Petcu, bibliotecar.