luni, aprilie 29, 2024

La fiecare 7 ani corpul uman se regenerează

Important de Citit

Cunoaște-te, iubește-te și fii sincer cu tine, aceste trei fraze au fost promovate de-a lungul anilor de nenumărați artiști și filosofi. Potrivit cercetătorilor, corpul uman se regenerează la fiecare șapte ani. Regenerarea celulară și a țesuturilor reprezintă un concept foarte simplu care poate fi definit ca procesul de “reparare” a țesuturilor și organelor celulare afectate de vârstă, boli și diverse leziuni.

Corpul uman este o structură impresionantă, formată din 50-75 de trilioane de celule, dintre care multe sunt celule nervoase. Ca orice structură vie, corpul este supus îmbătrânirii. Cu excepția celulelor nervoase, a inimii și a mușchilor, toate celelalte celulele tisulare îmbătrânesc, mor și sunt înlocuite cu celule noi. Cu toate acestea, odată cu vârsta, autoregenerarea celulară încetinește.

Iată cât trăiesc celelalte celule din corpul nostru:

Regenerarea ficatului: 5 luni

Ficatul are o capacitate uimitoare de auto-vindecare, iar celulele hepatice se regenerează la fiecare 150 de zile.

Regenerarea papilelor gustative: 10 zile

Pe suprafața limbii există aproximativ 9000 de receptori care ne ajută să detectăm aromele. Acești receptori se regenerează o dată la 10 zile.

Regenerare pulmonară: 2-3 săptămâni

Celulele pulmonare se regenerează constant. Plămânii conțin mai multe tipuri de celule care se regenerează în momente diferite. Celulele țesutului pulmonar alveolar se recuperează într-o perioadă mai lungă, însă celulele suprafeței pulmonare se regenerează odată la 2-3 săptămâni.

Regenerarea pielii: 2- 4 săptămâni

Pielea se regenerează odată la 2 – 4 săptămâni. Pe măsură ce îmbătrânim, pielea își pierde elasticitatea din cauza lipsei de colagen.

Regenerarea părului:

Acesta are o durată de viață de aproximativ 6 ani pentru femei și 3 ani pentru bărbați.

Regenerarea osoasă:

Este constantă. Pentru a fi complet, procesul de regenerare durează 10 ani. Osteocitele ajută la regenerarea oaselor și osteoblastele construiesc matricea osoasă și mineralizează oasele.

Regenerarea intestinelor: 2 -3 zile

Celulele intestinale care formează țesuturi au o rată ridicată de recuperare, motiv pentru care acestea se regenerează la fiecare 2 – 3 zile

Regenerarea unghiilor: 6 – 10 luni

Unghiile sunt compuse din celule bogate în keratină. Unghiile de la mâini cresc cu 3 – 4 mm/lună, mai repede decât unghiile de la picioare, acestea regenerându-se la 6 luni. Unghiile tinerilor și ale bărbaților cresc mai repede deoarece au o circulație sanguină mai bună.

Regenerarea eritrocitelor (celulele roșii) : 4 luni

Aceste celule sunt foarte importante pentru corpul nostru. Datorită lor, toate țesuturile corpului nostru sunt oxigenate. Deoarece putem pierde sânge în timpul unei leziuni sau în timpul menstruației, corpul nostru alimentează în mod constant globulele roșii din sânge.

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Vreau să devin reporter, concurs național

Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, în colaborare cu Asociația Parteneriatul Global al Apei...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -