joi, iulie 17, 2025
Acasă Blog Pagina 27

„Orașul meu, orașul tău”- concurs pentru copii

Bună ziua,
Știm că Brăila este un oraş cu mulţi copii talentaţi, tocmai de aceea Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati”Secția de Împrumut pentru Copii.Ludoteca în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brăila lansează concursul de desene şi eseuri cu tema „Orașul meu, orașul tău”, ediția a VIII-a.
De mai bine de 7 ani concursul reușește să promoveze valorile locale prin cei mai sinceri ambasadori, copiii noștri, arhitecții de mâine ai orașului nostru.
Ce e mai minunat decât să fii copil și să vorbești cu mult drag despre locul tău natal. Iar, mai apoi, să-ți dai mâna imaginar cu prieteni noi, la fel de talentați și creativi, chiar dacă sunt la sute de kilometri distanță. Concursul face parte dintr-o serie de acţiuni comune, în urma unui parteneriat internațional, cu biblioteci din țară și din Spania.

REGULAMENT

1. Concursul pentru copii „Oraşul meu, oraşul tău” este organizat de Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila – Secţia de Împrumut pentru Copii.Ludoteca (denumită în continuare «Organizator») cu sediul în Piaţa Poligon nr. 4, Brăila. Concursul se va desfăşura conform prezentului Regulament, ale cărui prevederi sunt obligatorii pentru toţi participanţii.

2. Concursul este organizat şi se desfăşoară în incinta Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati ” Brăila şi este publicat pe pagina de Facebook a Ludotecii – Secția de Împrumut pentru Copii.Ludoteca. Pentru a participa la acest concurs, este necesar să aveţi o adresă de e-mail validă, un număr de telefon şi să furnizaţi nume/prenume reale.

3. Ediția a VIII-a a concursului „Oraşul meu, oraşul tău” se va desfăşura în perioada 1 – 20 noiembrie 2021 și va avea trei secţiuni: desene nivel preșcolar, desene nivel primar, compuneri (care să redea frumusețea propriului oraș, monumente, locuri reprezentative, etc.). În această perioadă se vor putea înscrie în concurs creaţiile celor mici, ultima lucrare fiind acceptată la data de 20 noiembrie 2021, ora 16:00.

4. Criterii de evaluare:
Secțiunea desene : format A4 landscape/portret , respectarea temei concursului (orașul Brăila), gradul de finalizare, nota personală, expresivitatea elementelor de limbaj plastic, mesajul artistic transmis, echilibrul cromatic, acuratețea tehnicii folosite.
Secțiunea compuneri : format A4 landscape/portret, respectarea temei concursului (orașul Brăila ), calitatea exprimării, folosirea expresiilor frumoase, așezarea în pagină a textului, corectitudinea scrierii, nota originală.
Juriul concursului va fi alcătuit din : profesor educație plastică Alexandru Gurgu, profesor învățământ primar Carmen Moise, profesor învățământ preșcolar Mirela Buzoianu.
Se vor desemna câştigătorii, după cum urmează:
-premiul special pentru talent;
-premiul de popularitate (concurentul a cărui lucrare va primi cele mai multe voturi prin opţiunea Like, pe pagina de Facebook, va intra în posesia premiului);
-premii pentru fiecare secţiune.

5. Concursul se adresează copiilor de grădiniţă și claselor 0 – IV, iar participarea se va face cu ajutorul cadrelor didactice și al părinţilor. Prin urmare, pentru a participa la concurs, participanţii trebuie:
-Să aibă vârsta cuprinsă între 4 şi 11 ani;
-Să fie autorii lucrării prezentate;
-Să depună lucrarea la sediul bibliotecii până la data de 20 noiembrie 2021 însoţită de datele de contact ale unui părinte sau cadru didactic: e-mail şi număr de telefon;
Fotografiile lucrărilor vor fi încărcate într-un album pe pagina de facebook Secția de Împrumut pentru copii.Ludoteca.
Vor fi şterse comentariile sau alt gen de texte care au un limbaj neadecvat.
Organizatorul îşi rezervă dreptul de a nu valida înscrierea în concurs a lucrărilor ce nu respectă cerinţele concursului.

6. Regulamentul concursului este disponibil pe pagina de facebook Secţia de Împrumut pentru copii.Ludoteca.
Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica oricând prevederile prezentului Regulament în măsura în care se va impune acest lucru, cu condiţia anunţării modificărilor pe pagina de facebook.
Modificările/formă modificată a Regulamentului intră in vigoare numai după publicarea online.

7. Pentru mai multe informaţii referitoare la concurs, vă rugăm să vă adresați coordonatorului de proiect, Doinița Mihaela Stanciu, mail : sectiacopiibjbraila@gmail.com.
Mulțumiri sponsorului concursului, Frontera Trading S.R.L!
Mult succes participanților!

Cămașa-Un plus de eleganță și stil

0

Clasice, colorate, accesorizate, asimetrice sau imprimate, cămăşile de damă reprezintă  piese importante ale garderobei.

Simplitatea care conferă eleganţă

Croitorii şi stiliştii continuă permanent să croiască şi să  realizeze modele de cămăşi pentru toate gusturile, ocaziile şi tendinţele. Simple sau mai sofisticate, în tonuri neutre sau puternic pigmentate şi imprimate, accesorizate cu nasturi, butoni, buzunare şi gulere îndrăzneţe, cămăşile reprezintă must have-ul oricui. Varietatea de camasi pusă la dispoziţie de creatori şi de magazinele de specialitate, oferă oricui  posibilitatea să îşi achiziţioneze modelul preferat, potrivit evenimentului şi ţinutei.

Eleganţa masculină

Gama de camasi barbati acoperă toate palierele, de la eleganţă şi stil, până la ţinutele sport sau casual, relaxate şi comode. O cămaşă bărbătească elegantă va fi cămaşa care se va putea purta cu un sacou sau costum, a cărei manşetă va depăşi mâneca sacoului cu doi centimetri şi jumătate, va fi cămaşa uşor cambrată, în tonuri neutre care nu se va purta cu maieu pe dedesupt sau scoasă pe deasupra pantalonilor. O cămaşă elegantă va fi închisă pâna la ultimul nasture atunci când este purtată cu o cravată, însă în cazul în care cravata lipseşte, va avea ultimul nasture de la gât, desfăcut. Pentru o ţinută casual, se va opta pentru cămaşa colorată, purtată cu un tricou pe dedesupt, lăsată relaxat pe deasupra pantalonilor şi accesorizată cu un ceas mare.

Farmecul feminin

O ţinută feminină va avea întotdeauna un punct forte prin  care feminitatea este activată şi scoasă în evidenţă. Camasi dama reprezintă un palier foarte extins, fiecare doamnă sau domnişoară putând să aleagă cămaşa potrivită ţinutei şi evenimentului. O ţinută office va cadra foarte bine cu o cămaşă, încercându-se un  joc de culori şi tonutr, între cămaşă, încălţăminte şi poşetă. Foarte practice sunt variantele sport, puternic accesorizate şi foarte colorate, cele cu imprimeuri florale, ideale pentru ţinutele casual, cât şi cele asimetrice, potrivite unui look nonconformist şi liber. O vestimentaţei care conţine o cămaşă, permite accesorizarea cu bijuterii, curele late şi eşarfe, veste din blugi sau piele,  un plus esenţial pentru o ţinută plină de farmec şi originalitate.

„Enigmatici și cuminți…”, expoziție dedicată zilei internaționale a persoanelor vârstnice

Consacrată ca Zi Internațională a Persoanelor Vârstnice încă din 1991, prima zi de octombrie este un prilej de a-i onora pe cei care care ne-au dat viaţă, ne-au înseninat copilăria, ne-au luminat drumul spre ceea ce suntem astăzi şi care încă îşi fac griji pentru noi, oricât am fi de puternici. Ziua Persoanelor Vârstnice nu este doar o sărbătoare a familiei, ci şi a comunităţii.

Îi cinstim, la 1 octombrie, pe toţi concetăţenii noştri ajunşi la vârsta înţelepciunii, fiindu-le recunoscători pentru tot ce au construit pentru noi.

În 1948 Organizația Națiunilor Unite a avut plăcuta inspirație să fixeze sărbătorirea vârstnicilor pe 1 octombrie, gândindu-se că această zi este în plină toamnă și că în general, toamna este anotimpul bilanțurilor. Această zi doreşte să sensibilizeze societatea, instituţiile statului şi organizaţiile neguvernamentale în privinţa problemelor unei categorii tot mai largi de persoane, cu nevoi şi aşteptări specifice.

Sărbătoarea este un semn de recunoaștere a aportului pe care persoanele vârstnice îl au la dezvoltarea economico-socială a țărilor, evenimentul consemnând o nouă viziune asupra rolului pe care aceste persoane îl joacă în viața societății, prin implicarea lor atât în educarea tinerelor generații, cât și, efectiv, la asigurarea bunăstării economice a gospodăriilor din care fac parte.
Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila marchează acest eveniment prin organizarea expoziției documentare „Enigmatici și cuminți…” care poate fi vizitată la parterul Secției Împrumut pentru Adulți în perioada 1 – 18 octombrie 2021.
Expoziția este realizată de Doina Lalu, bibliotecar.

Ateliere de scriere creativă pentru elevi

Bună ziua,

Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila reia atelierul de scriere creativă din cadrul Proiectului național “Fantezii literare”, aflat la cea de-a doua ediție.

Atelierul se va desfășura în perioada octombrie 2021 – februarie 2022 și este destinat elevilor cu vârste cuprinse între 13 și 19 ani. Pe parcursul întâlnirilor, participanții vor deprinde tehnici de redactare, scopul fiind finalizarea unui text literar, care va avea șansa să participe la cea de-a doua etapă a proiectului – Concursul național de proză scurtă “Fantezii literare”.

Alături de biblioteca Județeană „Panait Istrati”, vor avea texte în concurs și alte biblioteci publice din țară, iar în urma clasamentului realizat de un juriu de specialitate, creațiile participanților vor fi incluse într-o antologie de proză scurtă, realizată la editura „Proilavia” a bibliotecii.

Reamintim că la ediția I a proiectului, alături de biblioteca din Brăila, au participat la proiect alte opt biblioteci publice din țară, câștigătoarea concursului fiind Cristina Anamaria Ursaru din Brăila, cu textul „Pas în doi”.

Pentru înscrierea la atelierul de scriere creativă, doritorii se pot adresa pe parcursul lunii septembrie 2021 coordonatorilor proiectului:

  • Roxana Neagu, telefon: 0766653978, e-mail: roxana_neagu@bjbraila.ro și
  • Teodora Lungu, telefon: 0757409725, e-mail: teodora_lungu@bjbraila.ro ,

sau direct la Punctul de Înscriere al Bibliotecii Județene “Panait Istrati” Brăila, Piața Poligon, nr. 4.

Vasile P. Condruz, O viață dedicată țării și familiei

S-a născut pe 20 martie 1933 în Ulmu, județul Brăila într-o familie numeroasă de țărani care munceau foarte mult pentru a crește șase copii. Tatăl său îi părăsește prematur când avea circa 13 ani, în timpul cumplitei foamete din anii 1946-1947.

Primele patru clase le face în sat iar apoi norocul care l-a salvat în viață îl ajută să facă o școală agricolă care va conta enorm în supraviețuirea sa și a familiei sale. La 13 ani jumate, conștiința îl îndeamnă să caute un servici pentru a-și ajuta mama și frații care erau mai mari ca el dar care nu aveau școala lui!

Cu o bucată de pâine și una de brânză pleacă pe jos la Brăila și ajunge în două zile
parcurgând circa 70km! Acolo ajunge la Direcția Județeană a GAS-urilor dar nu-l lasă portarul să ajungă la director. Are șansa ca acesta să fie om bun și să audă gălăgia iscată de copil și portar care-l făcea cu ou și cu oțet!

Directorul îl cheamă la el, îl întreabă ce vrea, îi dă un test de o jumătate de oră pe care-l face într-un sfert de oră și-l determină pe director să-l angajeze la GAS Grigorescu situat la 3km de comuna sa! Desigur după ce l-a întrebat de vârstă și acesta s-a dat de 16 ani! Cu serviciul în brațe drumul de întoarcere pe jos i se pare foarte scurt chiar dacă l-a făcut tot în două zile!

După ce-a revenit n-a stat să-și tragă sufletul și s-a prezentat la post! Seara după prima zi de servici șeful GAS-ului îl ajută să cumpere două pâini mari și-l trimite cu un docar negru acasă! Când a oprit la poartă, mama lui a izbucnit în plâns crezând că i-au adus băiatul mort acasă!

Din motive de oameni răi a trebuit să plece de la GAS-ul de lângă casă și a fost angajat la alte două! A mai făcut diverse și a ajuns la Facultatea de Construcții din București unde și-a luat licența! A mai făcut alte specializări postuniversitare. A lucrat în multiple locuri inclusiv în Ministerul Transporturilor și chiar în Comerțul Exterior unde n-a stat prea mult deoarece unii au dorit să-l recruteze să colaboreze cu Securitatea iar el a refuzat sistematic de câteva ori!

A ajuns director pe Libia după ce circa 4 ani munca a mii de muncitori români a fost aproape gratuită datorită unor contracte oneroase în favoarea Libiei încheiate de predecesori incompetenți, lași sau poate trădători de țară. N-a terminat nici cei doi ani în care a câștigat contracte pe bază de prețuri triple la nivelul cerut de firmele occidentale! A adus circa 600 milioane de dolari USA! Dar mai avea circa cinci luni și n-a mai fost lăsat să se reîntoarcă la post de indivizi trădători care se reactivaseră, în securitate, din faza de conservă!

A urmat o perioadă mai dificilă dar s-a descurcat datorită profesionalismului, sociabilității,etc. Mai mult după pensionare a mai muncit circa 10 ani la o firmă mixtă foarte mare! Îi place foarte mult șahul dar și pokerul! Ne cunoaștem de decenii din parcul Bucur Obor! A făcut parte și din echipa de poker a „tinerilor ” din zona Obor deși este cu 17 ani mai mare ca mine , cu o excepție, cel mai mare din această echipă! Participa când reușea să-și convingă soția că merge la o partidă de șah cu prietenii. Odată jucam poker, îl sună soția (cu siguranță să-l verifice) vorbesc și uită să închidă telefonul cu soția pe fir încă! Vă dați seama ce-a urmat dar și-a stricat și alibiul foarte bun iar altul mai bun era greu de găsit!

Prin 2007 eram într-o situație grea, fără servici de trei ani, aveam 57 ani, din anumite motive nu mai mă angaja nimeni! Avea zeci de oameni mari cunoscuți pe care i-a ajutat în viață! Toți cei contactați promiteau dar tergiversau! După circa un an eu eram dezarmat dar dânsul nu! Are o idee genială și pe 2 Iunie 2008 sunt angajat de către o cunoștiință comună, patron de mai multe firme dar nu pe specialitatea mea de IT! Cu toate acestea a funcționat și m-a salvat for ever!

În această perioadă am petrecut mai mult timp împreună și mi-am dat seama de talentul excepțional în domeniul povestitului. Mai mult mi-a povestit multe din viața reală! L-am tot bătut la cap să le scrie pe computer. Avea fiica sa, dar nu dânsul. Deși știa să lucreze pe PC nu mai dorea PC! I-am spus să-și ia un laptop și-l ajut eu să facă mai multe pe el și să-și editeze singur cartea pe care s-a angajat c-o scrie!

Dar n-a luat laptop și peste zece ani nu ne-am mai întâlnit și n-am prea vorbit din cauza problemelor mele! Aflu că în 2018 a publicat cartea bilingvă Dacă Vrei Poți / If You Wish, You Can! Mă sună să-mi dea un exemplar cu dedicație! N-am putut să merg deși eram aproape de Bucur Obor!

Cu circa o lună înainte ne-am întâlnit și-am făcut schimb de cărți publicate. Eu i-am dat două mai măricele iar dânsul una mică de tot pentru care l-am apostrofat mai ales că era editată ca vai de ea. I-am cerut voie să editez varianta din română și s-o pun gratis pe Internet alături de cărțile mele și nu numai dar pe site-ul meu: De la Geom! A fost de acord să fac ce vreau cu ea! De asemenea l-am tot „înțepat ” să continue să scrie dar nu în ritmul melcului!

Din păcate are 88 ani, are probleme cu ochi și nu numai!

Deși minusculă cartea Dacă Vrei Poți este de o mare valoare. Cred că în literatura română
se va vorbi de azi înainte de stilul Vasile P. Condruz. Povestioare de circa o jumătate de pagină care te fac să râzi în hohote și te deconectează chiar dacă ai o stare foarte rea! Mai mult chiar dacă ai citit o poveste îți vine s-o recitești de mai multe ori și râsul nu se diminuează ușor! Uneori crează situații paradoxale, imposibile brodate pe o poveste reală! Iată una care-mi place foarte mult și la care o să fac un mic comentariu!

Mi-am pierdut soacra prin Parcul Bucur Obor din capitală

Într-o zi am ieșit cu soacră-mea la plimbare în Parcul Bucur Obor. Dânsa mergea
sprijinindu-se pe un cadru metalic. Ne-am despărțit după intrarea în parc. Eu am mers să joc câteva partide de șah cu un prieten. I-am spus soacrei că ne vedem mai spre seară!
Furat de partidele de șah n-am observat că s-a înserat! Am început să-mi caut soacra dar n-am mai găsit-o! Am mers acasă și-am întrebat soția dacă cumva a venit pe acasă. Mi-a răspuns că nu și să nu vin fără ea acasă!

Am căutat-o iar peste tot în parc dar tot n-am găsit-o! Am căutat-o și în locurile mai ascunse și în boscheți. Un îndrăgostit cu prietena sa m-a întrebat pe cine caut și i-am răspuns sincer că-mi caut soacra. Acesta mi-a promis că dacă n-o găsesc îmi face el rost de o soacră! În final am reușit să dau de ea la extremitatea cealaltă a parcului unde stătea la o șuetă cu o octogenară ca și ea!

Situații paradoxale:

1. După ce n-o găsește se duce acasă să întrebe soția dacă nu cumva soacra a venit singură acasă. Dar era aproape imposibil deoarece era în cărucior și avea nevoie de ajutor în anumite locuri. Dialogul de acasă este rezumat la o frază dar este mult mai picant și nu l-am reținut deși mi la povestit!

2. Ce să caute o soacră în cărucior prin boscheți!? Deci autorul nu avea absolut nici un motiv logic s-o caute prin boscheți dar a creat ficțiunea pentru finalul plin de umor!

3. Răspunsul genial al tânărului cu iubita lui deranjat de căutătorul de soacră: dacă n-o găsești să vii căți fac rost eu de o soacră! Probabil viitoarea soacră a tânărului!
Vasile P. Condruz este un geniu care putea să aibe publicate peste 10 cărți foarte bune sau
utile! Dar și-a dedicat viața țării, profesiei, familiei,etc. În plus este un om de mare omenie și a ajutat pe foarte mulți! Este poate cel mai mare fiu al satului Ulmu și ar fi trebuit să fie de mult cetățean de onoare! Sper ca autoritățile locale să facă un efort în această direcție!

28 Iulie 2021 Mat., MIT, CP3, CM Șah, Scriitor, Gheorghe Ghe. Borcan

De unde cumperi plante perene și cum îți amenajezi rapid grădina

Ce trebuie să știi despre plantele perene și de ce sunt ele potrivite pentru amenajarea rapidă a grădinii tale.

O grădină amenajată corespunzător poate deveni rapid un loc de poveste pentru familie și pentru cei dragi. Dar ce trebuie făcut pentru a avea o grădină de invidiat? Oare plantele perene sunt potrivite pentru schemele de plantare?

Pentru a avea o grădină ca-n reviste, sunt de luat în considerare doi factori. Primul presupune identificarea unui furnizor de încredere în ceea ce privește achiziționarea plantelor perene.

Dacă materialul săditor sau semințele nu întrunesc anumite condiții despre care vom vorbi mai jos, rezultatele nu vor fi pe măsura efortului. Așa că, înainte de alegerea furnizorului, este necesară o documentare serioasă ca rezultatele să fie pe măsura așteptărilor.

Al doilea pas presupune crearea schemelor de plantare. Aceste scheme sunt importante pentru aspectul ulterior al grădinii tale. Ia în considerare faptul că unele plante perene au o evoluție diferită în comparație cu altele. Astfel, este indicat să știi de la început ce și unde să plantezi. Și dacă spațiul care urmează să fie amenajat îți permite plantarea anumitor specii.

De ce plantele perene sunt potrivite pentru amenajarea grădinii tale? Pentru că, spre deosebire de celelalte plante, cele perene revin la viață în fiecare an. Chiar dacă toamna se ofilesc, rădăcinile supraviețuiesc. Acesta este unul dintre cele mai importante avantaje ale plantelor perene: nu trebuie replantate.

Plantele perene sunt alegerea potrivită pentru amenajarea grădinii tale, mai ales dacă nu ai timp să schimbi aspectul acesteia în fiecare an. În plus, dacă ai nevoie de inspirație în ceea ce privește amenajarea ei, uite aici câteva idei pentru o grădină superbă.

De unde cumperi plante perene pentru grădină

Plantele perene sunt foarte căutate nu numai pentru faptul că nu trebuie replantate, ci și pentru cromatica vastă și perioadele de înflorire îndelungate. De aceea, pentru a avea o grădină cu plante sănătoase și viguroase, este de preferat să ai în vedere un furnizor cu experiență în comercializarea materialului săditor.

De asemenea, un furnizor de plante perene trebuie să mai îndeplinească și alte condiții. De exemplu, materialul săditor comercializat trebuie să aibă certificare, iar colaborarea cu pepinierele să fie transparentă. De asemenea, furnizorul se asigură că produsele sunt atent selecționate de specialiști agronomi. În plus, asortimentul pus la dispoziție trebuie să fie bogat, iar materialul săditor să fie depozitat în camere frigorifice speciale. Furnizorul de plante perene GrădinaMax asigură clienții cu garanție 100% în cazul materialului săditor, pentru a nu exista niciun fel de probleme.

Sfaturi pentru o amenajare rapidă a grădinii

Schemele de plantare sunt foarte utile în ceea ce privește amenajarea grădinii. Dacă ai îndeplinit primul pas, adică ai găsit un furnizor potrivit de plante perene atunci nu-ți mai rămâne decât să le creezi. Schemele de plantare se bazează pe patru elemente: stabilirea distanței de plantare, cromatica, specia și locul plantării.

Stabilirea distanței de plantare este importantă deoarece fiecare plantă perenă are ritmul ei de dezvoltare. Și, dacă acest aspect nu este luat în considerare, este posibil ca unele plante să se dezvolte armonios, iar celelalte nu. Din ce cauză se întâmplă acest lucru? Pentru că cele care au un ritm de dezvoltare mai rapid au nevoie de mai mult spațiu și, astfel, speciile învecinate nu mai au parte de condiții propice unei evoluții corespunzătoare.

De exemplu, floarea paștelui, o plantă perenă de talie mică, nu ar trebui niciodată plantată în vecinătate cu o plantă perenă de talie mare, precum bujorul. Dacă se întâmplă acest lucru, floarea paștelui nu va avea îndeajuns de multă lumină pentru a se dezvolta.

Pentru a avea o grădină impecabilă, specialiștii recomandă să-ți îndrepți atenția și către cromatică. Așa că, unul dintre criteriile pe care trebuie să le iei în seamă este alegerea unor plante perene care să aibă culori complementare. Locul de plantare este important și el deoarece unele plante perene precum frezia ori trandafirii sunt iubitoare de soare, iar altele se dezvoltă mai bine la umbră, cum ar fi lăcrămioarele sau floarea de nu-mă-uita.

Nu în ultimul rând, ia în considerare și speciile de plante perene pe care vrei să le plantezi în grădina ta. Indiferent de ce specie alegi, nu vei da greș. Acestea sunt destul de versatile și rezistente la schimbările climatice bruște.

După cum poți vedea, nu e deloc dificil să-ți amenajezi rapid grădina. Mai ales dacă urmezi sfaturile de mai sus. Începe prin a găsi un magazin online cu produse pentru grădinărit cu asortiment bogat în plante perene și pregătește-ți schemele de plantare.

Caravana de testări medicale gratuite în mediul rural „Nu am făcut destul” ajunge în Brăila

În perioada august – octombrie, peste o mie de persoane din mediul rural beneficiază de investigații medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am făcut destul”, organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

Analize de sânge (hemogramă și PSA pentru prostată), de urină (pentru cancerul renal), ecografii mamare (și trimitere la mamografii unde există suspiciuni de cancer mamar), dermatoscopii (o metodă modernă și rapidă, neinvazivă, de examinare a pielii, utilă în diagnosticul a numeroase afecțiuni dermatologice), EKG, indice de masă corporală, teste instant de glicemie și colesterol, evaluare pentru riscul de cancer pulmonar și boli cardiovasculare, teste de anticorpi COVID făcute de medici specialiști, medici rezidenți și studenți la Medicină din București și Craiova.

Caravana este la a opta ediție și anul acesta ajunge în 12 localități din 6 județe: Brăila, Tulcea, Teleorman, Călărași, Constanța și Buzău. Având în vedere situația epidemiologică generată de coronavirus, testările se fac doar pe bază de programare. Locul și orele pentru testări vor fi afișate la primărie și în alte puncte importante din fiecare sat.

Calendarul este:

21 august – comuna Tufești
22 august – comuna Tufești
28 sugust – comuna Gropeni
29 august – comuna Stăncuța

„Pentru foarte mulți locuitori din mediul rural, spitalele sunt inaccesibile din punct de vedere al distanței. Dată fiind pandemia, caravana noastră este cu atât mai utilă.” spune Cezar Irimia, președinte FABC.

O componentă foarte importantă a campaniei, pe lângă testări, o reprezintă informarea și educarea pacienților. De aceea, în spațiile de investigații vor exista pliante și afișe cu informații despre cancerul de sân, cancerul de prostată, cancerul ovarian și melanom (o formă de cancer de piele), dar și despre importanța efectuării analizelor anuale de sânge.

Accesul în spațiul testărilor se va face numai în urma unui triaj. Toate persoanele prezente (medici, pacienți, organizatori) vor respecta măsurile de protecție: păstrarea distanței corespunzătoare, purtarea măștii și folosirea dezinfectantului pus la dispoziție de organizatori. În plus, atât și medicii, cât și organizatorii sunt fie vaccinați, fie testați Covid-19.

În cele șapte ediții precedente, caravana a ajuns în 35 de județe din țară, au fost testate peste 7000 de persoane din mediul rural cu implicarea a peste 500 de medici, asistente și studenți voluntari și au fost diagnosticate 5 paciente cu cancer mamar.

România este în continuare una dintre ultimele două țări din Europa care nu au program național de screening pentru cancerul mamar. De aceea, organizatorii își doresc să tragă un semnal de alarmă în fața autorităților și să ofere acces la servicii medicale și la diagnostic în această perioadă dificilă.

Caravana „Nu am făcut destul„ este organizată de FABC și APCR și este susținută Janssen, Pfizer, Roche, Servier, Merck, Synevo, Novartis, Bristol Myers Squibb, Sanofi, Farmaciile Alphega, AstraZeneca.
Parteneri medicali: Caravana cu medici, Medist Imaging&POC, Împreună pentru sănătatea rurală și ASMTMC.
Parteneri media: Digi FM, Avantaje, Click Sănătate, Radio Trinitas, Dobrogea TV, www.infoest.ro

Mai multe detalii despre campanie și programul la zi al caravanei pot fi găsite pe www.invingemcancerul.ro/

Până nu se inundă subsolul sau nu pocnește o țeavă, NU reparăm!

Da… o mentalitate ce costă scump locatarii și implicit trage după sine lucrări ample de durată.
Trebuie reținut că acolo unde subsolul este inundat din cauza scurgerilor de apă, dacă nu se intervine la timp pentru remedierea problemei, foarte curând vor apărea infiltrațiile în structura de rezistență a blocului, igrasia, mucegaiul, mirosurile neplăcute etc.

Majoritatea locatarilor ce nu locuiesc la parterul blocului, ajung tardiv la concluzia de a accepta o echipă avizată ce este capabilă să remedieze problema. Doar după ce mirosurile și mucegaiul vor fi resimțite de toți locatarii încă de la intrarea în bloc și se vor propaga ușor pe coloanele verticale spre toate apartamentele de pe scara respectivă, abia atunci se ia o decizie în direcția corectă!
Trebuie menționat că o lucrare de amploare și executată corect, nu poate fi realizată cu costuri reduse.

”Cârpelile” făcute de echipe neprofesioniste sunt realizate cu material îndoielnice calitativ, cu utilaje și scule neprofesioniste, iar singura soluție este să analizați atent firma cu care doriți să contractați.

Brauman Hidroinstal SRL este o firmă specializată în montaj și reparații coloane de apă în subsol la blocuri. Aceștia oferă o garanție de până la 5 ani pentru lucrările de montaj și reparații coloane de apă în subsol.

Echipa de meseriași atestați și autorizați vă oferă siguranța unei lucrări executate corect și conform standardelor anului 2021. Oferă factură fiscală, toată documentația necesară, inclusiv deviz detaliat de execuție.

???????̦?? ? ???

La lucrările executate și se adresează în special asociațiilor de proprietari.

Reparațiile capitale ale instalațiilor de apă rece și canalizare din subsolul blocurilor de locuințe au ca scop principal, eliminarea pierderilor existente în marea majoritate a subsolurilor de bloc.

??????? ??????????? vă propune înlocuirea completă a ????????̦??? ?? ???̆ ???? ?̦? ??????????, aceasta fiind soluția corectă raportată la factorii de calitate și rezistență în timp. Schimbarea robineților de pe coloanele de apă de la subsol, urmată de schimbarea țevilor roase de rugină și chiar schimbare completă a tronsonului de apă caldă sau apă rece;
Segmentul de scurgere nu trebuie neglijat iar izolarea coloanelor de apă și fixarea acestora în mod corespunzător pe pereții subsolului blocului fac parte dintr-un process complet de execuție atentă.

Detalii la :?0756 527 285 Sau informații complete pe site-ul lor :

? http://www.braumanhidroinstal.ro

Cum ne vor schimba viața mașinile autonome

Mania producătorilor de a crea mașina autonomă este una pur capitalistă, ceea ce ne indică o mare probabilitate de succes.

Inteligența artificială le va permite mașinilor de acest gen să învețe tot mai rapid, iar sutele de milioane de kilometri conduși de către rețeaua de autonome vor reprezenta tot atâtea argumente în defavoarea șoferilor umani.

Cum ne va schimba asta viața?

În primul rând, vom renunța la ideea de a mai cumpăra o mașină pe care să o folosim doar noi o oră-două pe zi sau pe săptămână. Pur și simplu ar fi mult prea scump. Vom plăti, în schimb, doar transportul – nu ne vor mai interesa RCA, CASCO, service și toate celelalte chestii enervante și costisitoare de azi.

Evident, vom putea alege să cumpărăm o mașină autonomă și să o închiriem restul zilei − iar ea va face bani în timpul cât suntem la birou, apoi va veni cuminte să ne ducă acasă. Sau o vom împărți cu alții chiar și în drum spre casă, dacă tot veni vorba.

Pe timpul nopții va munci în continuare, cu excepția momentelor când se va duce singură să-și încarce bateria la o stație unde s-a ieftinit curentul. Majoritatea mașinilor vor fi deținute însă de producătorii auto. Ne vom pune întrebarea: De ce? Pentru că ele vor fi folosite 24/24, de cel puțin 3-4 ori mai mult decât sunt folosite astăzi.

Nu vor mai sta să adune praf pe stradă, ci vor fi mai mereu în mișcare, de la un client la altul. Iar principala sursă de venit a producătorilor nu va mai fi vânzarea, ci închirierea: mașina ca serviciu.

Transportul viitorului

În plus, transportul auto de marfă va fi și el automatizat. Orașul se va umple treptat de dubițe de marfă care-și găsesc singure drumul spre destinație, uneori lipite unele de altele ca un trenuleț, pentru mai multă eficiență în folosirea spațiului.

Dar, nu totul va fi roz, însă: pentru o perioadă, traficul se va aglomera, pentru că vom avea un amestec de mașini autonome și semi-autonome care respectă cu strictețe regulile de circulație și se mișcă mai lent decât am vrea noi, șoferii umani mereu grăbiți. Dar tot mai mulți vor alege să folosească autonomele în dauna transportului în comun.

Treptat, copiii și nepoții noștri se vor maturiza într-o lume în care pur și simplu nu va mai avea rost să-ți cumperi mașină.

Nu-și vor mai lipi postere cu supercar-uri pe pereți, tot la fel cum nu vor mai face cursuri de șofat. La orizontul anilor 2040, șoferii umani vor fi o minoritate. Pare departe, dar nu este.

Ce înseamnă un montaj corect și cum se fac reparațiile coloanelor de apă în subsolul blocurilor

Brauman Hidroinstal SRL

În majoritatea cazurilor, coloanele de apă de la subsolul blocurilor sunt atât de vechi pe cât este construcția blocurilor. Nu se intervine cu reabilitare decât atunci când defecțiunile creează probleme majore.

Și cum vechimea blocurilor depășește 20 de ani în majoritatea cazurilor, iar durata de viață estimată a unei coloane de apă este de maxim 15 ani, este firesc ca locatarii și beneficiarii coloanei respective să fie nevoiți să execute lucrări de reparații la coloanele de apă din subsolul blocului în care locuiesc.
Într-o societate educată și cu principii stabile de funcționare, asociația de locatari ar trebui să suporte din fondurile de rulment strânse, costurile integrale lucrărilor de montaj sau reparații coloane de apă în subsol la blocuri.

Dar știm cu toții că acest lucru nu se întâmplă, rezultând împărțirea costurilor lucrării la numărul de apartamente beneficiare.

Serviciile oferite de Brauman Hidroinstal SRL sunt furnizate cu scopul de a remedia problema calității lucrării și de a oferi o durată îndelungată de funcționare, durată ce se regăsește și în garanție. Pornind de la calitatea materialelor cu care se lucrează până la proceduri atent urmate de echipă, și până la rezultatul final, nu fac rabat de la calitate. Un detaliu important atunci când vorbim de lucrări de ansamblu ce trebuiesc executate impecabil, este dacă echipa contractată dispune de echipamente și echipă specializată, ce înlocuiește parțial sau complet rețeaua de conducte de scurgere și ape pluviale.

Acest proces de înlocuire începe de la magistralele principale de scurgere și ape pluviale și ies din incinta subsolului blocului, terminându-se până la ultimul cot de dinainte de începerea coloanelor verticale de scurgere a apei pluviale. Este important să știți circuitul complet pentru a fi capabili să verificați așa cum trebuie, calitatea execuției lucrării.

Nu uitați că ieftin nu înseamnă mai bun, ci poate însemna de cele mai multe ori o alegere pripită ce va avea ca rezultat o execuție defectuoasă și bani pierduți.

??????? ??????????? dispune de personal calificat ce poate realiza lucrări de înlocuire a ????????̦????? ?? ???̆ ???? ?̦? ?????????? ??? ???????? blocului dumneavoastră. Oferă factură fiscală, toată documentația necesară, inclusiv deviz detaliat de execuție.

???????̦?? ? ???

La lucrările executate și se adresează în special asociațiilor de proprietari.

Detalii la :?0756 527 285 Sau informații complete pe site-ul lor :

? http://www.braumanhidroinstal.ro