vineri, iulie 18, 2025
Acasă Blog Pagina 32

De vorbă cu psihologul

Bună dimineața,

 

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila vă invită sâmbătă, 29 mai, ora 10.00 la workshop-ul “Nu-ți fie frică să încerci să fii fericit/ă și curajos/curajoasă”, susținut de Luminița Filipoiu, psiholog.

Psiholog clinician, psihoterapeut și expert psiholog judiciar, Luminița Filipoiu are o experiență de peste 25 ani în lucrul cu copiii și adulții. Este implicată în numeroase activități sociale organizate în colaborare cu Biserica, cu școlile din mediul rural și liceele brăilene. Începând din 2018 Luminița Filipoiu a organizat la Biblioteca Județeană numeroase workshop-uri sub genericul „De vorbă cu psihologul”, în cadrul cărora s-au abordat teme de interes pentru publicul larg, tehnici de mindfulness și relaxare.

Întâlnirile nu constituie doar un bun prilej de socializare, ele oferă şi o importantă componentă motivaţională, o doză mare de energie și încurajare din partea psihologului, precum și informații care pot fi aplicate în viața de zi cu zi. Evenimentul se va desfășura la Sala de Lectură, et.1, iar intrarea este liberă.

Coordonatori: Luminița Filipoiu, psiholog și Monica Ionescu, bibliotecar.

Primul accident din istorie

Primul accident a avut loc în anul 1869. Omul de știință irlandez Mary Ward călătorea pe atunci într-un automobil cu aburi, construit de verișorii ei, iar printr-un viraj într-o curbă, aceasta s-a dezechilibrat și a fost aruncată de pe scaun și a căzut în calea vehiculului. Una dintre roți a trecut peste ea și i-a rupt gâtul, ucigând-o instantaneu.

Un al doilea accident a avut loc în 1891 în Ohio City, când inginerul James Lambert conducea una dintre invențiile sale, când a avut o mică problemă. Accidentul a avut loc cu un motor pe benzină, ceva mai aproape de ceea ce majoritatea dintre noi credem a fi o mașină astăzi. James Lambert era împreună cu pasagerul James Swoveland, când mașina a lovit o rădăcină de copac, pierzând controlul, iar vehiculul s-a răsturnat. Ambii bărbați au suferit răni minore.

Primul accident de mașină în care a fost ucis un pieton sa înregistrat în anul 1896 atunci când Bridget Driscoll a alunecat pe o bordură din Londra și a fost ucisă de o mașină de producție anglo-franceză, alimentată cu gaz, și condusă de Arthur Edsall. Mașina avea o viteză maximă de patru mile pe oră, dar nici Edsall, nici Driscoll nu au reușit să evite izbirea.

Primul accident în care șoferul a murit s-a petrecut în anul 1898 atunci când englezul Henry Lindfield și fiul său conduceau de la Brighton la Londra. Aproape de sfârșitul călătoriei lor, Lindfield a pierdut controlul asupra mașinii în timp ce coborau un deal. Acesta a pierdut controlul mașinii și a intrat într-un gard. În timpul impactului Lindfield a fost aruncat de pe scaunul șoferului în fața mașinii, care s-a izbit de un copac. În această coliziune a fost prins și piciorul lui Lindfield. Fiul său nu a fost rănit și a fugit după ajutor. La spital, chirurgii au decis să-l amputeze. După operație, Lindfield a rămas inconștient și a murit a doua zi.

În România, primul accident grav de automobil a avut loc pe data de 7 decembrie 1907.

La intrarea în orașul Târgoviște, un automobil care rula cu o viteză de circa 30 km/oră, s-a răsturnat într-un șanț, șoferul scăpând cu viață, însă pasagerul pe nume A. Teodoru a murit.

Povestiri din drumul Brăilei – expoziție documentară cu ocazia împlinirii a 10 ani de la moartea scriitorului brăilean Fănuş Neagu (n. 5 apr. 1932 – d. 24 mai 2011)

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila marchează acest eveniment prin organizarea expoziției „Povestiri din drumul Brăilei” care conține documente din colecțiile Secției Împrumut Adulți, disponibile pentru împrumut.

Fănuș Neagu a fost un povestitor, memorialist, romancier, nuvelist și dramaturg, care a adus un aport important la evoluția literaturii române. A fost membru corespondent al Academiei Române, director al Teatrului Național din București și de foarte multe ori a colaborat cu industria cinematografiei ca scenarist sau creator de dialoguri. Câteva dintre nuvelele și povestirile sale au fost traduse și incluse în numeroase antologii apărute în străinătate.

S-a născut la 5 aprilie 1932, în localitatea Grădiștea de Sus, județul Brăila, într-o familie de țărani. Numele real este Ștefan Neagu. Primul roman publicat de Fănuș Neagu a fost „Îngerul a strigat” (1968). Au urmat romanul „Frumoșii nebuni ai marilor orașe” (1976), nuvelele din volumul „Insomnii de mătase” (1981), „Pierdut în Balcania” (1982). A fost redactor la revistele „Luceafărul” și „Amfiteatru”, a scris cronici sportive la „România Literară”. În 1976 a scris scenariul și a jucat în filmul „Casa de la Miezul Nopții”, regizat de Gheorghe Vitanidis. În 1993 a apărut ca actor în filmul „Crucea de piatră”, realizat după scenariul scris de Titus Popovici și regizat de Andrei Blaier.

A colaborat cu articole, reportaje, povestiri la foarte multe ziare și reviste, a prefațat diverse cărți cu profil sportiv sau turistic și a mai publicat tablete sportive, foarte pitorești, în „România literară”, adunate în volumele „Cronici de carnaval” (1972) și „Cronici afurisite” sau „Poeme cântate aiurea” (1977).

De asemenea, a scris și literatură pentru copii („Caii albi din orașul București”, 1967). Înzestrat cu un talent cu totul de excepție, creator de limbă literară, Fănuș Neagu a fost distins cu Premii ale Uniunii Scriitorilor în 1964, 1968, 1970 și 1988, potrivit academiaromana.ro . La 12 noiembrie 1993 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar din 21 decembrie 2001 a fost membru titular.

Expoziția este realizată de Florentina Petcu, bibliotecar și poate fi vizionată în holul Secției Împrumut Adulți în perioada 24-31 mai 2021.

Imaginea de 400.000 de euro

În 2005, Zoe și tatăl său, Dave, au fost martori la un incendiu din cartierul lor Mebane, din Carolina de Nord. Bărbatul a vrut să imortalizeze momentul și astfel a ieșit o imaginea care a devenit rapid populară pe rețelele de socializare, fiind denumită ‘Disaster Girl’.

Poza făcută în anul 2005 s-a transformat în cel mai popular meme din lume, folosit de oamenii de pe întreaga planetă. Fotografia a fost vândută chiar de protagonista, Zoe Roth, pentru 400.000 de euro, în format NFT, un jeton infungibil.

NFT este un jeton criptografic, folosit pentru a determina proprietatea digitală a unui obiect, acesta mai fiind folosit și pentru a garanta autenticitatea operelor.

Familia Roth a rămas și cu drepturile de autor ale fotografiei, ceea ce le garantează faptul că primesc 10% din tranzacțiile făcute.

Ateliere pentru copii la bibliotecă

Bună ziua,

 

În era în care tehnologia este în continuă dezvoltare, scrisul la tastatură câștigă tot mai mult teren în fata scrisului de mână, tocmai de aceea ne-am gândit să-i împrietenim pe cei mici cu arta scrisului frumos. Începând cu luna mai 2021 Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila organizează înscrieri pentru Atelierul de Caligrafie, adresat copiilor de 6 – 8 ani.

În fiecare zi de marți, timp de 2 ore, vom exersa scrisul de mână apelând la stilouri și caiete speciale. Pentru această activitate căutăm 10 juniori gata să plonjeze în călimara cu cerneală. Beneficiile scrierii de mână sunt multiple și includ în principal abilitatea copiilor de a se concentra, de a fi atenți la detalii, disciplinați și răbdători, vor scrie mai frumos și mai citeț. Vor descoperi o artă care presupune respectarea unor reguli estetice clare, referitoare la spațierea cuvintelor, înălțimea și grosimea literelor.

De asemenea, invitam copiii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani să-și exploreze latura creativă, pornind într-o aventură a cunoașterii și experimentării în artele vizuale, participând la Atelierul de pictură „Veselie și Culoare”. Întâlnirile vor avea loc săptămânal, în fiecare zi de miercuri, începând cu ora 14.00. Copiii vor învăța diferite tehnici de desen și pictură, în plus vor afla povești interesante despre marii pictori ai lumii.

Coordonatoarele atelierelor sunt Mara Lorina Ionașcu – restaurator și Ana Maria Florică – conservator, din cadrul secției Colecții Speciale. Înscrierile se fac până la data de 21 mai la sediul Bibliotecii din Piața Poligon nr.4, la Punctul de Înscriere sau la tel. 0759530382. Ambele activități sunt gratuite și se vor desfășura la secția Colecții Speciale, din strada Belvedere nr. 3. Sunt disponibile 10 locuri pentru fiecare atelier.

Vă așteptăm! Numai bine,

GO green ! Concurs județean pentru copii

Bună ziua,

 

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila în colaborare cu Asociația “Problema de pe strada mea” și Inspectoratul Școlar Județean Brăila vă invită la concursul de desene cu tematică ecologică : ,,Go green! Fii un supererou și colorează lumea ta în verde!”.

Evenimentul are ca obiectiv educația ecologică și stimularea tinerilor în vederea adoptării unor practici ecologice. Vrem să fim în stare de verde și prin intermediul desenelor voastre să transmitem mesajul că iubim și prețuim natura.

REGULAMENT

  1. Organizator:

Concursul județean de desen pentru copii ,,Go green! – Fii un super erou și colorează lumea ta în verde!” este organizat de Biblioteca Județeană alături de Asociația „Problema de pe strada mea”și Inspectoratul Școlar Județean Brăila (denumite în continuare «Organizator»). Concursul se va desfăşura conform prezentului Regulament, ale cărui prevederi sunt obligatorii pentru toţi participanţii.

  1. Locul de desfăşurare :

Concursul este organizat şi se desfăşoară în incinta Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati ” Brăila şi este publicat pe pagina de Facebook a Ludotecii – Sectia de Împrumut pentru Copii.Ludoteca. Pentru a participa la acest concurs, este necesar să aveţi o adresă de e-mail validă, un număr de telefon şi să furnizaţi nume/prenume reale.

  1. Perioada de desfăşurare:

Concursului ,,Go green! – Fii un supererou și colorează lumea ta în verde!” se va desfăşura în perioada 15 mai -15 iunie 2021 și va avea două secţiuni : 7-10 ani și 10-14 ani. În această perioadă se vor putea înscrie în concurs creaţiile micilor artiști, ultima lucrare fiind acceptată la data de 15 iunie 2021, ora 16:00.

  1. Criterii de evaluare:

Juriul va ține cont de următoarele criterii:

Lucrarea înscrisă în concurs să abordeze tema protecția mediului înconjurător, importanța ecologiei în viața noastră, un stil de viață ecologic, prietenos cu mediul.

Secțiunea 7-10 ani : format A4 landscape/portret, respectarea temei concursului, gradul de finalizare, nota personală, expresivitatea elementelor de limbaj plastic, mesajul artistic transmis, echilibrul cromatic, acuratețea tehnicii folosite.

Secțiunea 10-14 ani : format A3 landscape/portret, respectarea temei concursului, gradul de finalizare, nota personală, expresivitatea elementelor de limbaj plastic, mesajul artistic transmis, echilibrul cromatic, acuratețea tehnicii folosite.

Juriul concursului va fi alcătuit din : profesor educație plastică Alexandru Gurgu, profesor educație plastică Marilena Ioanid, restaurator drd. Mara Lorina Ionașcu, profesor educație plastică Daniela-Camelia Bardiganu.

Se vor desemna câştigătorii, pentru fiecare secțiune, după cum urmează:

-premiul I

-premiul II

-premiul III

-cel mai original desen

-cel mai artistic desen

-cel mai emoționant desen.

  1. Înscrierea în concurs:

Concursul se adresează copiilor cu vârsta între 7-14 ani, iar participarea se va face cu ajutorul cadrelor didactice și al părinţilor. Prin urmare, pentru a participa la concurs, participanţii trebuie:

-Să aibă vârsta cuprinsă între 7-14 ani;

-Să fie autorii lucrării prezentate;

-Să depună lucrarea la sediul Bibliotecii Județene “Panait Istrati” , Secția pentru Copii. Ludoteca până la data de 15 iunie 2021 însoţită de datele de contact ale unui părinte sau cadru didactic : e-mail şi număr de telefon.

Organizatorul îşi rezervă dreptul de a nu valida înscrierea în concurs a lucrărilor care nu respectă cerinţele concursului.

Lucrările vor intra în proprietatea organizatorilor și vor fi folosite pentru alte manifestări similare.

  1. Regulamentul concursului :

Regulamentul concursului este disponibil pe pagina de facebook Secţia de Împrumut pentru copii.Ludoteca. Participarea la acest concurs implică acceptarea irevocabilă şi necondiţionată a prevederilor prezentului Regulament şi obligativitatea respectării acestora.

Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica oricând prevederile prezentului Regulament în măsura în care se va impune acest lucru, cu condiţia anunţării modificărilor pe pagina de facebook.

Modificările/formă modificată a Regulamentului intră in vigoare numai după publicarea online.

  1. Contact:

Pentru mai multe informaţii referitoare la concurs, vă rugăm să vă adresați doamnei profesor Georgeta Rusu, telefon 0755351644.

Mult succes participanților!

Coordonatori :

Doinița Mihaela Stanciu, bibliotecar

Prof. Georgeta Rusu

Prof. Marius Mardale.

Biblioteca Județeană , lansare de carte

Bună ziua,

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila vă invită joi, 20 mai 2020, ora 17.00, să participați la lansarea volumului “Mercur sau Jurnal Comerțial al Portului Brăilei, 1841”, volumul 2, ediție anastatică, transliterată și îngrijită de Ion Volcu și Aurel Furtună. Lucrarea a apărut în 2020 la Editura Proilavia a Bibliotecii, cu sprijinul Consiliului Județean Brăila.

Prezintă: conf. univ. dr. Corneliu Burada și scriitorul Vasile Datcu.

Cartea reprezintă al doilea volum dintr-o ambițioasă lucrare de istorie locală, care împreună cu primul volum lansat în urmă cu doi ani, își propune să aducă în atenția publicului toate aparițiile „Mercurului” brăilean. Considerată a fi cea mai bună foaie economică din Țara Românească, bazată pe profesionalism și respect pentru cititori, gazeta are o valoare culturală neprețuită, reflectând economia înfloritoare a urbei în urmă cu două secole. Cele 102 apariții ale ziarului și-au atins misiunea impusă de ctitorul său, profesorul Ioan Penescu, întemeietorul primei şcoli şi tipografii din Brăila. Pe lângă informațiile comerciale, de analiză a piețelor interne și externe, ziarul a avut mereu în centrul atenției activitatea Portului Brăila, unde se profilase deja o piață stabilă a produselor agricole.

Mișcările Portului sunt prezentate în fiecare număr al publicației, oferindu-se informații despre volumul mărfurilor încărcate și descărcate, prezentarea navelor și a căpitanilor, analize și sugestii privind piața europeană de cereale, schimb valutar, unități de măsură, varietăți, tratate internaționale și acte normative, educație economică și deontologică pentru comercianți, etc.

Vă amintim că „Mercur sau Jurnal Comerțial al Portului Brăilei” a luat naștere pe 18 decembrie 1839 și se adresa în special breslei negustorilor. Textul original era scris cu caractere latine-chirilice și nu a fost ușor de transliterat în limba română, de aceea inițiativa și efortul celor doi cercetători, drd. Ion Volcu și Aurel Furtună, merită aprecierea noastră. Ziarul apare din 1841 în ediţie italiană și în ediție bilingvă româno–grecească. După doi ani de la apariție, din lipsa fondurilor, a abonamentelor neplătite și lipsită de sprijinul autorităților, publicația cu apariție bisăptămânală și-a întrerupt activitatea, ultima foae cu știri comerciale fiind cea din 25 decembrie 1841.

Evenimentul se va desfășura la Sala Fănuș Neagu, etajul 3, la sediul Bibliotecii din Piața Poligon nr.4!

 

Vă așteptăm! Numai bine,

 

Rent-a-car-otopeni.ro servicii excelente de închirieri auto în aeroport și în orice locație din capitală

Turismul a cunoscut în Bucureștiul din ultimii ani o dezvoltare destul de bună, dacă anul trecut ne-am confruntat cu probleme din cauza pandemiei, în acest an lucrurile au revenit la normal iar cursele aeriene din aeroportul Otopeni s-au reluat. Cererea pentru serviciul de închirieri auto București fiind din ce în ce mai mare, tot mai mulți clienți se orientează către ofertele de închiriere pentru câteva zile de vacanță, de aceea cei de la Rent-a-car-otopeni.ro au pregătit pentru perioada verii oferte de nerefuzat pentru toți cei care vin aici în scop turistic sau în interes de afaceri pentru câteva zile. De aceea au pregătit câteva oferte și mașini de închiriat de cea mai bună calitate indiferent de perioada de închiriere sau de clasa autoturismului pe care vă propuneți să îl alegeți. Firma de închirieri auto București se află pe segmentul low cost, așadar indiferent de clasa mașinii de care ai nevoie vei beneficia de cele mai bune oferte, în schimb trebuie să știi că dacă ai de gând să beneficiezi de cele mai bune variante, cu cât perioada de închiriere va fi una mai mare cu atât vor scădea prețurile. Dacă te aflii pentru prima dată în fața unei companii de închirieri auto București noi o să-ți prezentăm câteva aspecte esențiale ce caracterizează o astfel de societate, dar și cum ai putea să faci de fiecare dată cea mai bună alegere sau cum ai putea să alegi mașina în funcție de dimensiunile și clasa acesteia astfel încât să facă față nevoilor de transport pe care le ai. Ofertele sunt adresate oricărei categorii de clienți fie că ești turist sau locuiești în capitală dar mașina personală îți face multe probleme, cei de la rent-a-car-otopeni.ro cu oferta de închirieri auto București te vor ajuta de fiecare dată să găsești mașina potrivită, ei colaborează și cu numeroase companii din capitală care au ales să închirieze flote de mașini pentru proprii angajați. Iată în continuare câteva motive pentru care cei de la Rent-a-car-otopeni.r pot fi de fiecare dată cea mai bună alegere pe care o veți putea face dar și motivele destul de bune pentru care un serviciu de închirieri auto București este o alegere foarte bună.

De ce să alegi o companie de închirieri auto București

Să presupunem că mașina ta personală are de ceva timp probleme și se află în service pentru reparații, sau aceasta nu este potrivită pentru următoarea ta întâlnire de afaceri la care vrei să faci o impresie excelentă și să ai parte de o imagine ireprosabilă, în acest context societatea Rent-a-car-otopeni.ro îți vine în ajutor cu oferte și cu servicii , cu mașini de top, modelele cele mai luxoase și branduri foarte renumite pe care le vei putea închiria. O altă categorie de clienți care știu cât de benefice pot fi ofertele de închirieri auto sunt turiștii străini, aceștia aleg ca ori de câte ori vin în țară pentru câteva zile să aleagă o mașină de închiriat. Pentru aceștia ofertele sunt excelente, fie că vor să facă economii și aleg o mașină din gama low cost sau un model mai spațios de 7 locuri în funcție de numărul pasagerilor cu care aceștia călătoresc, oricum ar fi la Rent-a-car-otopeni.ro veți avea oferte excelente de fiecare dată. O altă categorie de beneficiari din ultimii ani ai serviciului de închirieri auto sunt cei care au avut evenimente cu mașina personală sau au fost implicați în evenimente rutiere și au reușit să obțină de la soferii vinovați de accident polița rca, cu ajutorul acesteia ei își închiriază mașini, obligația asiguratorului fiind aceea de a deconta cheltuielile cu serviciul de rent a car.

Gamă variată de mașini pentru orice perioadă

Un alt avantaj pe care îl reprezintă serviciul de inchirieri auto București este acela că vei găsi o gamă cât se poate de variată de mașini pentru toate buzunarele dar și pentru orice buget. La rent-a-car-otopeni.ro de exemplu vei avea posibilitatea să îți alegi mașina indiferent de perioada de închiriere, în parcul acestora sunt peste 60 de mașini pentru închiriat, vei putea să îți alegi orice model. Un alt avantaj pe care ei îl au în fața celorlalte companii de închirieri auto din capitală este reprezentat de faptul că veți putea să vă închiriați mașina fără să vă faceți griji în privința unui număr limitat de km, la ei asta nu implică taxe și costuri în plus indiferent de gama mașinii pe care o veți alege.

Proces foarte rapid de rezervare

Dacă nu știi cum să închiriezi o mașină la ei vei avea parte de un proces cât se poate de rapid și de eficient de rezervare, dacă urmează să vii în țară în perioada imediat următoare, vei putea să faci online rezervarea mașinii, aici vei avea avantaje mult mai mari în comparație cu deplasarea la parcul auto. Din fața calculatorului vei putea să vezi toată lista de mașini care sunt disponibile pentru perioada selectată de tine, vei compara prețurile în funcție de fiecare clasă auto dar și alte avantaje destul de mari cum ar fi compararea companiilor de închirieri auto București precum și a clauzelor contractuale ale fiecărei societăți în parte. Un alt avantaj de care vei beneficia dacă îi alegi ca parteneri de călătorie, este acela că mașina se va livra în orice locație, dacă ajungi în aeroport la o oră extrem de târzie, cineva va fi disponibil și te va aștepta de fiecare dată, la fel și livrarea la adresa ta de domiciliu aceasta va fi gratuită.

Dacă-ți dorești o mașină de cea mai bună calitate pentru un concediu în România, vrei un preț corect și cât se poate de decent, serviciul de închirieri auto București de la Rent-a-car-otopeni.ro va fi cea mai bună alegere pe care o vei putea face atât din punct de vedere al calității cât și din punct de vedere al tarifelor.

Detoxifiere cu sucuri naturale: efecte benefice în timp record

Ce trebuie să știi înainte să începi o astfel de cură de detoxifiere

Dacă te gândești că ți-ar prinde bine o detoxifiere a corpului, pentru că te simți mai grea de la atâta mâncare sau pentru că vrei să remediezi o problemă legată de piele sau de constipație, sucurile de fructe și legumele proaspete stoarse reprezintă o variantă preferată la ora actuală.

Puterea fructelor și legumelor este superioară oricărei alte categorii de alimente cu care oamenii mai obișnuiesc să țină regim.

Efecte benefice în timp record

În primul rând, atunci când urmărești o curățare prin care să elimini reziduurile toxice, să te simți ușoară, energică și suplă, iar în al doilea rând o bună metodă este detox-ul cu sucuri naturale. Partea bună este că, printr-o cură de 7-10 zile, vei constata un tranzit intestinal îmbunătățit, iar pe măsură ce elimini suficiente toxine prin rinichi și colon, vei observa cum pielea capătă strălucire, iar părul și unghiile sunt mai rezistente.

O parte mai puțin plăcută este faptul că poți simți cum sucurile nu-ți țin de foame, tu fiind obișnuită cu trei sau mai multe mese solide pe zi și atunci să nu poți susține întregul demers. Mai concret, să te oprești după 2-3 zile, de-abia când corpul își începuse eliminările serioase.

Dacă pe durata curei de detoxifiere nu ai scaun de doua ori pe zi și rinichii nu elimină reziduuri printr-o cantitate suficientă de urină colorată (galben indică o filtrare corectă, urina alb-transparentă una mai slabă), atunci e posibil ca toxinele stocate în corp s-o pornească pe căi diferite către ieșire; asta producând probleme de piele precum erupții sau eczeme, stări de rău, dureri de cap sau de alte organe.

În concluzie, detoxifierea cu sucuri fresh nu este indicată pentru oricine, din contră, este recomandată strict persoanelor care s-au deprins deja cu un regim vegetarian (aproximativ 2-3 săptămâni de acomodare în prealabil), apoi unul vegan (minim 1-2 săptămâni).

Dacă organismul suportă bine aceste treceri graduale, următorul și al treilea pas este un regim tip Master Cleanse, cu sucuri de fructe și legume crude, atâtea zile cât poți ține. Este important să nu treci direct de la o dietă diversificată la una lichidă, riști un efect negativ.

Ce greșeli să nu faci în dieta cu sucuri naturale

Este foarte important să nu treci de la o dietă procesată și diversificată direct la una lichidă pentru că riști un efect negativ, din motivele detaliate anterior. Pentru o detoxifiere benefică și blândă, poți oricând să-ți începi fiecare zi cu un suc fresh (cu citrice, tulpini de telină, morcov, sfeclă sau iarbă de grâu, simple sau combinate în funcție de preferințe) care va elibera intestinele și îți va da energie dacă este consumat direct pe stomacul gol, în loc de micul dejun.

Îți recomandăm să citești și articolul :5 MOTIVE PENTRU A ALEGE SPORTUL ÎN AER LIBER

 

Pregătirea animalelor pentru perioada de pășunat

Conform tradiției, odată cu venirea primăverii, pentru unele specii de animale, precum: bovine, ovine, caprine și cabaline, se schimbă sistemul de exploatare de la stabulația permanentă în timpul iernii, la întreținerea în stabulație liberă pe suprafețele de pășune existente în perimetrul localităților din majoritatea zonelor aferente țării noastre.

În funcție de condițiilor climaterice caracteristice fiecărei zone a țării, efectivele de bovine, ovine, caprine, cabaline, sunt crescute pe pajiștile naturale în special situate în zonele de deal și munte, dar și în zonele de șes și câmpie, pe islazurile destinate în acest scop.

Pășunatul, ca mod de furajare, prezintă o serie de avantaje, respectiv:

✔ animalele pot avea acces la un furaj de calitate superioară, sub raportul principiilor nutritivi, care poate fi ușor asimilat, iar prin faptul că iarba este consumată direct, constituie unul dintre cele mai economice nutrețuri;

✔ prin pășunat se pot valorifica suprafețe de teren agricol greu accesibile;

✔ animalele beneficiază la pășune de aer curat, de fortificare a organismului prin expunerea la acțiunea directă a radiațiilor solare și la activarea metabolismului;

✔ mișcarea în aer liber stimulează funcția de reproducție și o creștere apreciabilă a producției animaliere.

Pentru a preveni dereglările metabolice, prin trecerea de la furajarea uscată în perioada de stabulație la pășunat, precum și pentru asigurarea protecției animalelor de unele boli bacteriene sau parazitare transmisibile, cu implicații majore asupra stării de sănătate a animalelor și implicit a producției animaliere, se recomandă crescătorilor de animale, să respecte măsurile și acțiunile specifice ce se impun în această perioadă.

În acest context, se impune din timp ca autoritățile locale, asociațiile profesionale, proprietarii de animale, să stabilească locurile de pășuni delimitate pentru fiecare specie și categorie de animale, să execute lucrări de întreținere a suprafețelor de pășune prin defrișări de arbore, fertilizări, supraînsămânțari, să asigure surse suficiente cu apă potabilă și să efectueze alte lucrări necesare pentru a se asigura toate condițiile necesare animalelor pe perioada pășunatului.