joi, noiembrie 28, 2024

Istorie

Istoricul Brăilei – Episodul LXXXV

Teatrul regal, va reveni Primăriei, prin testamentul generos al lui Dumitru Ionescu şi se va numi Teatrul Comunal. Viaţa culturală a Brăilei devine mai activă, vin trupe de teatru şi operă italiene, germane, austriece, franceze, greceşti, în care se produc...

Istoria stațiunii Lacul Sărat de PETRE MARAVELA- Partea I

Situată în zona de câmpie din N-E Bărăganului, în apropierea municipiului Brăila (la 5 km distanţă), pe raza com. Chiscani. Zona rivalizează cu litoralul Mării Negre – cu 290 de zile însorite, aflată la 25 m altitudine. Radiaţia solară –...

Istoricul Brăilei – Episodul LXXXIV

În perioada 1900 – 1909 s-au înfiinţat în Brăila 85 de societăţi comerciale şi industriale. Se crează sindicatul mincitorilor, condus de Ştefan Grigoriu. Suprafaţa oraşului era în anul 1909 de şase milioane metri pătraţi, cele 116 străzi au 68 de kilometri...

TRAMVAIUL BRĂILEAN LA ÎNCEPUT DE SECOL – Partea a V a

Articol realizat de domnul PETRE MARAVELA TRAMVAIUL BRĂILEAN ÎN SEC. XX Până în 1948 au fost exploatate 8 linii de tramvai, şapte porneau radial din centru şi o linie semicirculară care străbătea Blv. Carol, pe str. Carantinei până la Abator. După anul...

Uzina PROGRESUL în anii `70 – Imagini de epocă

Imagini oferite de domnul Valerică Butoi O parte din timp ne este rapită, alta ne este sustrasă, alta se scurge. Dar cea mai urâtă pierdere este aceea datorită neglijenței. Și dacă vei voi să bagi de seamă vei vedea că...

Istoricul Brăilei – Episodul LXXXIII

Pe 18 octombrie 1907 se naşte IOSEF  HECHTER  = MIHAIL  SEBASTIAN După Şcoala primară susţine examenul de bacalaureat în 1926 la liceul N. Bălcescu, frecventează cenaclul lui E. Lovinescu, debutând cu articole în ziarul „Cuvântul2, unde va fi redactor timp...

Imagini vechi și rare cu stațiunea Lacul Sărat

Articol realizat de March Skipper La inceputul veacului XX statiunea Lacul Sarat era deja renumita national si chiar international ! Printre cei care o vizitau frecvent erau si marinarii de pe vapoarele acostate in portul Braila. Iata o carte postala (din...

TRAMVAIUL BRĂILEAN LA ÎNCEPUT DE SECOL – Partea a IV a

Articol realizat de domnul PETRE MARAVELA TRAMVAIUL BRĂILEAN LA ÎNCEPUT DE SECOL XX Pe 11 mai 1929 s-a încheiat la Tribunalul Judeţean Brăila, Secţia I, tranzacţia dintre Primăria Municipiului Brăila şi Societatea Anonimă Brăila Tramvai şi Iluminat Electric prin care se...

Istoricul Brăilei – Episodul LXXXII

Marinarii vorbesc toate limbile, au pielea tăbăcită de vânturile mărilor, cum urci spre oraş, dai de fetele cu feţele pline de sulimanuri şi buze sângerii, în urma lor rufianii – proaspăt raşi, cu batiste colorate la gât au un...

Brăila 1989 – Piața Lenin

Imagine inedită oferită de doamna Maria Stoica
- Reclame -

Latest News

Florin Duțu – Chiorpangiu, lansare de carte

Joi, 28 noiembrie 2024, ora 17.00, la Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila are loc lansarea volumului de povestiri Chiorpangiu...
- Reclame -

Comentarii

comentarii