duminică, aprilie 28, 2024

Cum se aranjează masa festivă de Paște

Important de Citit

Indiferent dacă vă pregătiți de musafiri sau petreceți Paștele în familie, o masă elegant aranjată vă va pune în spiritul sărbătorii și va adăuga la semnificația acestei zile deosebite. Cu puțin efort și multă creativitate veți aduce bucuria în inimile celor dragi.

Fața de masă

Recomandarea noastră e să așezați pe masă o față de masă sintetică ce poate fi decorată cu motive de Paști, iepurași sau ouă colorate pentru familie și prieteni sau albă simplă, mai ales dacă masa este una mai formală. Important este să armonizați fața de masă cu vesela și tacâmurile. Dacă față de masă are model încărcat, atunci este de preferat să folosiți o veselă cât mai simplă și viceversa. Astfel, scăpați de impresia de “încărcare” și puneți mai bine în evidență tema de Paști.

Vesela și șervețelele:

 

Un lucru foarte important de ținut minte atunci când faceți distribuția locurilor oaspeților este plasarea farfuriilor astfel încât fiecare să stea cât mai confortabil. Distanța recomandată este de aproximativ 40 de centimetri, dar aceasta depinde de numărul de invitați, de suprafața mesei și de lățimea scaunelor. Orientați-vă în așa fel încât invitații să nu fie prea înghesuiți.

În general, vesela consta dintr-o farfurie de baza, lată, cu diametrul de aproximativ 28 de centimetri, pe care veți plasa celelalte farfurii. Această farfurie va rămâne-n permanență pe masă, astfel încât aceasta să nu rămână goală. Dacă spațiul reprezintă o problemă, renunțați la farfuria de bază. Șervețele e de preferat să fie asortate cu fața de masă, fie cu model, fie simple și se așează întotdeauna pe partea stângă.

Tacâmurile

Numărul de tacâmuri depinde de numărul de feluri servite, dar nu trebuie plasate mai mult de trei tacâmuri pe o parte. Dacă sunt necesare mai multe, ele trebuie aduse odată cu felurile de mâncare la care se folosesc. Tacâmurile se aranjează astfel:

Furculițele la stânga farfuriei, aranjate de la exterior spre interior în ordinea în care vor fi folosite: furculița de salată cel mai aproape de farfurie, apoi cea de carne.

Cuțitele la dreapta farfuriei, în același mod ca furculițele. Partea ascuțită trebuie să fie orientată spre farfurie.

Lingura la dreapta farfuriei, cel mai în exterior.

Tacâmurile de desert vor fi asezate deasupra farfuriei și de obicei sunt aduse cu puțin înainte de servirea lui.

Paharele

Vinul se servește în pahare cu picior, așezate la dreapta și-n fața farfuriei, pe cât posibil pe diagonală, începând cu cel mai mare pahar. Aveți nevoie de câte un pahar pentru fiecare tip de vin. Primul este paharul de apă, fără picior. Următorul este paharul de șampanie (dacă este necesar), apoi paharele pentru vin roșu și alb (cel de vin roșu este de obicei mai mare), terminând cu paharele pentru desert (ex. lichior). Este foarte important să respectați această ordine. De obicei este bine ca vinul să fie pus într-o carafă înainte de servire, pentru a se decanta.

Accesorii pentru masă

În această categorie intră solnițele pentru sare, piper și pâinea.

Solnițele trebuie plasate în dublu exemplar la ambele capete ale mesei.

Pâinea poate fi servită sub formă de chifle sau baghete. Baghetele se taie în felii în unghi. Ambele se plasează în coșulețe acoperite cu un șervețel alb și sunt distribuite în mod egal pe suprafața mesei.

Piesa ornamentală centrală

Piesa ornamentală se așează în centrul mesei și nu trebuie să fie prea înaltă sau prea lată, astfel încât oaspeții să se poată vedea și vorbi confortabil.

Piesa centrală poate fi alcătuită din diverse componente: flori, porțelan, feluri de mâncare mai deosebite, în funcție de imaginația și resursele dumneavoastră.

Florile să fie proaspete, în general de sezon. Le puteți armoniza cu lumânări, fie într-un sfeșnic elegant în centrul aranjamentului, fie distribuite pe margini (Nu folosiți lumânări parfumate, aroma lor intrând în conflict cu aroma mâncării)

Ca să vă păstrați în armonie cu sărbătorile de Paști, puteți crea un ornament alcătuit dintr-un fel de mâncare, cum ar fi un coșuleț cu ouă vopsite în diverse culori și decorate cu diverse modele, sau friptura de miel ornată apetisant.

Distracție plăcută și Poftă bună !

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Vreau să devin reporter, concurs național

Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, în colaborare cu Asociația Parteneriatul Global al Apei...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -