Monumentul lui Traian în primele zile ale inaugurării
În anul 1906, când se împlineau optsprezece veacuri de la cucerirea Daciei de către romani, brăilenii ridicau în mijlocul urbei lor un frumos monument comemorativ dedicat Împăratului Traian. Operă a sculptorului Take D. Pavelescu şi a arhitectului Ion D. Trajanescu, a fost înălţat din fondurile strânse prin donaţii, subscribţii publice, serbări populare şi şcolare organizate de un comitet format din profesorii Liceului Nicolae Bălcescu, condus de Nicolae Chircireanu, profesor de limbă franceză. Au existat şi multe liste cu donaţiile şcolarilor, câte 30 de bani de fiecare. Ca model pentru chipul împăratului au fost folosite două statui vechi, una aflată la muzeul de la Florenţa şi alta găsită în Serbia, printre ruinele aşezării romane. Pe soclul monumentului sunt încastrate trei basoreliefuri din bronz reprezentând lupoaica alăptând pe Romulus şi Remus, o scenă din războaiele daco-romane şi o miniatură a Columnei lui Traian. La baza monumentului se află un bătrân care arată unui copil calea de urmat către împărat.
Inaugurarea monumentului, cu larg ecou în întreaga ţară, a avut loc la 8 noiembrie 1906, acesta fiind primul ce se ridică pe pământ românesc marelui împărat şi în acelaşi timp, primul monument ce se ridică în Brăila.
Au participat oficialităţi din Bucureşti în frunte cu ministrul cultelor şi instrucţiuni publice C. Disescu, numeroşi ziarişti, oaspeţi din ţară şi o mulţime de brăileni care au asistat la festivalul organizat de elevii Liceului Nicolae Bălcescu şi ai „şcoalelor” primare.
În actul care consemnează inaugurarea, aflat înzidit în fundaţie, se scrie: În anul 1906 împlinindu-se 18 veacuri de când împăratul Traian a cucerit Dacia şi a sădit în acste locuri neamul românesc; pentru a serba al 18-lea centenar al acestui mare fapt din istoria neamului nostru, noi, românii, am ridicat la Brăila, prin subscripţie publică, acest monument, a cărui inaugurare se face astăzi, 8 noiembrie 1906.
Cele două imagini ale ilustratelor au fost realizate foarte aproape de momentul inaugurării monumentului. Clişeul celei de-a doua ilustrare cred că s-a realizat chiar în momentul când grupul de elevi din jurul monumentului tocmai a terminat serbara inaugurală.
La baza soclului, până în anii 1947-1948, a figurat inscripţia Ridicat în al 40-lea an de glorioasă domnie a M.S. Regelui Carol I, lizibilă în prima ilustrată. De asemenea, se mai poate citi la mijlocul soclului: Lui Marcu Ulpiu Traian, iar sub bustul împăratului, anul 1906.
Sursa : Valeriu Avramescu