miercuri, mai 1, 2024

Nocturna Bibliotecilor la Brăila

Important de Citit

Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila îşi deschide porţile în seara de vineri, 30 septembrie 2022, între orele 19.00 – 23.00, pentru o serie de evenimente culturale şi artistice denumite generic “Nocturna bibliotecilor”, organizată la iniţiativa Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România. Cea de-a XIII-a ediție a Nocturnei, numită simbolic Share location @ BIBLIOTECĂ, va mobiliza bibliotecile publice din România și din Republica Moldova.

Seara va începe cu un program artistic susținut în curtea bibliotecii de Trupa de dans „Asociația Down Brăila și prietenii”, coordonată de Ștefania Botez și Trupa „Famous by D-Strict”, coregraf Daniel Ganea. Vor cânta membrii Grupul vocal folcloric „Chiralina”, coordonat de Maria Radu și solista vocală Georgiana Cristina Ciutacu.

Între orele 20.15 – 23.00 se vor desfășura în diferite locații o serie de workshop-uri și activități atractive pentru toate vârstele, după cum urmează:
– Floarea Vieții – atelier de reciclare creativă coordonat de prof. Marilena Ioanid și prof. Cornelia Miler, în holul de intrare al instituției;
– În interiorul minții – curs de Neuroștiințe pentru tineri, susținut de Gabriel Ion – trainer, Sala de Lectură;
– Incursiune în lumea artei – expoziție de albume de artă, Sala de Lectură;
– Noaptegrame – întâlnire cu epigramiștii brăileni, Spațiul Cultural Dunărea;
– Biblio-licurici cu lecturici în miez de noapte – jocuri interactive și Casting la conac – sesiune foto cu costume de poveste, Secția Împrumut pentru Adulți;
– Karaoke Night, Sala Fănuș Neagu
– Prezentare Documente vechi în colecțiile Bibliotecii, atelier de confecționat cărți poștale Brăila veche în imagini și Face Painting, Secția de Colecții Speciale;
– Eu și pianul – mini lecții individuale pentru începători, Mediatecă;
– Atelier creativ Magia hârtiei, Ludotecă;
– Atelier de desen pentru copii Culorile toamnei, hol Sala de Lectură;
– Biboți și Roboți – testare și control, Makerspace;
– Noaptea în bibliotecă: 23.00 – 07.00 – participă copiii de la atelierul Vacanță în Ecobază coordonat de prof. Cornelia Miler.

Vă așteptăm cu drag!

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Vreau să devin reporter, concurs național

Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, în colaborare cu Asociația Parteneriatul Global al Apei...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -