duminică, aprilie 28, 2024

NOI DOCUMENTARE RULATE LA BRĂILA DE ASOCIAȚIA COLORERIA

Important de Citit

NOI DOCUMENTARE RULATE LA BRĂILA DE

ASOCIAȚIA COLORERIA, PRIN PROGRAMUL EUROPEAN KINEDOK

Marți, 24 mai de la ora 20:00, la terasa The Music Pub (Vinyl Pub Terasa), documentarul „Atât de departe, atât de aproape”, în regia  lui  Jaro Vojtek, producție din 2014

Articol de Ana Maria Zlăvog

KineDok by @One World Romania este un program european de distribuție de filme documentare creative în spațiiTakdalekotakblizko_foto-5 neconvenționale. Programul a fost inițiat în 2015 de Institutul de Film Documentar din Cehia, având parteneri din patru țări: Slovacia, Ungaria, Croația și România.

În România, s-au organizat anul trecut 219 proiecții în 25 de locații din 18 orașe. În 2016, s-au alăturat proiectului Polonia și Norvegia.

În cadrul celei de-a doua ediții, din acest an, 15 documentare incitante vor fi proiectate în peste 25 de spaţii din fiecare ţară participantă.

Partenerii programului sunt organizații din 7 țări europene, printre care și One World Romania.

O parte importantă din misiunea KineDok este de a ajunge mai aproape de sufletul oamenilor, de problemele firești de zi cu zi ale acestora și de a folosi în scop artistic spiritul local al puburilor, galeriilor și al altor locuri populare, frecventate pentru divertisment, recreere și bună-dispoziție, creând prin natura lor o atmosferă intimă în care vizionarea și dezbaterea unor asituații clare de viață, alături de regizori și experți invitați, devin experiențe interesante, chiar inedite.

Asociația Coloreria pune la dispoziție publicului brăilean marți, 24 mai de la ora 20:00, la terasa The Music Pub (Vinyl Pub Terasa), documentarul „Atât de departe, atât de aproape”, în regia  lui  Jaro Vojtek, producție din 2014 (durata proiecției, 80 de minute). Documentarul a fost realizat pe parcursul a șapte ani, în colaborare cu Andreas Autism Centre, o organizație non-profit care oferă sprijin de specialitate substanțial persoanelor cu autism, precum și familiilor acestora.

Takdalekotakblizko_foto-17Filmul „Atât de departe, atât de aproape” prezintă viața persoanelor care suferă de autism, în confruntarea cu stereotipurile societății contemporane despre această afecțiune, și încearcă să descopere noi perspective emoționale, relaționale asupra acestei grave tulburări a psihicului uman.

Este un film neobișnuit, atipic, despre atmosfera apăsătoare, dramatică, din familiile cu copii suferinzi de autism, și dezvăluie în mod patetic provocarea de zi cu zi a traiului alături de aceștia. Filmul nu este construit pe dialoguri și mărturii, ci pe situații specifice, apărute accidental, spontan, uneori complicând într-un sens misterios aspectele delicate ale iubirii familiale și romantice trăite de persoanele cu autism, reliefând adevărate studii de caz și soluționări pertinente la provocările iminente ale vieții.

Pagina oficială a filmului este http://www.takdalekotakblizko.sk/en/

Premii obținute:

1. EFA Awards – nomination

2. Slovak National Award Sun in a Net

[the_ad id=”12306″]

Jaro Vojtek (născut în 1968, la Žilina), a fost studentul lui Dušan Hanák la departamentul de regie de film documentar din cadrul Academiei de Artele Spectacolului din Bratislava (VŠMU). Lungmetrajul său de debut, My zdes (2005) a fost prezentat la Festivalul de Film de la Karlovy Vary. A obținut Marele Premiu la One World International Film Festival din Praga, în anul 2006.

Al doilea să film, Hranica (Border), a avut premiera la Festivalul de Film documentar Jihlava, unde a fost distins cu premiul pentru cel mai bun documentar est-european.

De asemenea, a fost prezentat și la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam.

Iar Cigáni idú do volieb (Gypsies Go to the Elections, 2012) a avut proiecții în cadrul festivalurilor internaționale de film de la Varșovia, Jakarta și Minsk și a câștigat premiul Silver Eye Special Jury Prize la Jihlava.

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Vreau să devin reporter, concurs național

Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, în colaborare cu Asociația Parteneriatul Global al Apei...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -