În orice ocazie şi în orice conversaţie trebuie să-ţi cunoşti locul.
Dacă invitatul de onoare atrage atenţia asupra lui este normal. Dar dacă un invitat insignifiant acaparează intenţionat întreaga conversaţie, atrage toate privirile spre el, într-un cuvânt se doreşte punctul de atracţie, aceasta este considerată ca o evidentă lipsă de tact. Să-ţi povesteşti necazurile familiale sau intime cu voce tare în faţa unei adunări întâmplătoare, pe deasupra, să te arăţi agresiv faţă de ceilalţi invitaţi constituie gafe care nu ne sunt iertate. Să critici, să vrei să corectezi micile manii ale celorlalţi instantaneu, înseamnă să te manifeşti ca un om mărginit.
Dacă nu ai înţeles că arta conversaţiei este arta de a asculta şi de a-ţi estompa personalitatea în faţa interlocutorului, dacă eşti incapabil să te interesezi cât de cât de viaţa celuilalt, înseamnă că ai încă destule de învăţat la capitolul vieţii sociale. Să accepţi cu ochii închişi toate opiniile, chiar dacă sunt diametral opuse, să ţi le însuşeşti imediat înseamnă să fii la fel de nedorit în societate ca unul care se opune în mod ostentativ şi simetric tuturor. Conversaţia este un schimb viu de păreri între două fiinţe care se respectă şi se stimează reciproc.
Să întrebi tot timpul pe vecinul de la masă secretul reuşitei sale în afaceri înseamnă să te porţi ca un egoist nu ca un interlocutor. Să-ţi petreci seara ţinând un curs gratuit de morală, să faci remarci cu acreală doctă, înseamnă că eşti, în domeniul social, un elev de şcolă elementară chiar dacă ai mai mult de optzeci de ani. Să nu recunoşti ignoranţa într-un anume domeniu, sau să ai mereu un răspuns promt şi superficial la toate subiectele abordate înseamnă să nu fi înţeles încă marele avantaj de a-ţi ascunde cultura, lucru ce îi caracterizează pe oamenii instruiţi, este exact ca atunci când pentru a-ţi ascunde banii trebuie mai întâi sa îi ai. Să-i încarci pe toţi cei întâlniţi cu o cantitate enormă de salutări pentru tot felul de cunoştinţe comune înseamnă să dai impresia că vrei – fie să-ţi etaletzi relaţiile, fie că-l iei pe interlocutor drept un mesager. Să fim prudenţi în acest domeniu, căci există încă mulţi oameni drăguţi care iau în serios asemenea comisioane şi care transmit nenumăratele salutări pe care i le încredinţăm cu o energie demnă de un scop mai bun.
Observaţia este valabilă şi pentru cei care reţin din conversaţie numai ce interesează şi nu scapă prilejul de a-i obliga pe cei din jur să le facă mici servicii utile. De exemplu auzind că pleci în străinătate, îndrăzneţul nu va ezita să te roage imediat să-i aduci un medicament, sau o piesă de maşină, precizând că acolo costă o nimica toată.
Ca să încheiem acest spinos capitol trebuie să reamintim câteva reguli ferme care trebuiesc respectate pentru a purta
o conversaţie:
1- Să nu agresăm sau să enervăm înterlocutorii prin prea puternica noastră personalitate, bazându-ne pe excelenta părere pe care o avem despre noi. Să nu ridicăm tonul. Să nu ţipăm.
2- Să nu transformăm viaţa socială într-un dialog pentru surzi. Se pare că este un blestem al secolului în care trăim. Aparent, ne ascultăm interlocutorul şi ne gândim la ale noastre. De aici dramele însingurării, stress-ul şi tristeţea fiecărui dintre noi. Să învăţăm să-l ascultăm pe celălalt.
3- Să nu ne întrerupem brutal interlocutorul, ci să aşteptam cu delicateţe şi tact un moment prielnic pentru a ne spune şi noi părerea.
4- Să nu ne amestecăm într-o discuţie la care nu suntem solcitaţi, cu atât mai mult când întâlnim o cunoştinţă pe stradă vorbind cu altcineva. S-ar putea să stricăm un moment important în viaţa celor pe care i-am inoportunat.