duminică, aprilie 28, 2024

Și eu știu să scriu, concurs național

Important de Citit

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila organizează Concursul Naţional de Creaţie Literară ,,Şi eu ştiu să scriu!”, ediţia a IV-a, cu scopul de a descoperi și promova copiii talentați cu aptitudini în domeniul literaturii (poezie şi proză scurtă).

 

Concursul este dedicat copiilor de 7-14 ani, conform regulamentului înscrierea participanților se face în perioada 12 februarie – 12 martie 2024 prin formularul google https://forms.gle/yVkxxbC1vzqUAGko6.

Creațiile literare vor fi tehnoredactate pe format A4, fişier Word, font Times New Roman, corp 12, cu diacritice, la un rând, alb-negru, obligatoriu în limba română, maxim 3 pagini.

Pentru concurs este obligatoriu ca textele să fie originale și să nu fi fost publicate pe reţelele de socializare, în reviste școlare etc.

Fiecare lucrare va conţine obligatoriu în colţul din dreapta sus următoarele date: nume, prenume, vârstă, clasă, şcoală şi numele coordonatorului.

Temele de concurs propuse sunt:

Poezie: „Bunicii mei” sau „Şcoala mea”, la alegere;

Proză: „Să ne imaginăm!” (povestiri science-fiction), „Copilăria, paradisul vieţii” sau „Zâmbetul uneşte” (povestiri umoristice, întâmplări hazlii), la alegere.

Scenarii de teatru scurt: temă liberă.

Criteriile de evaluare: corectitudinea exprimării (ortografie, punctuație), impactul mesajului transmis, gradul de complexitate al lucrării, creativitatea (limbaj figurat, imagini artistice), originalitatea temei, respectarea normelor de tehnoredactare. În vederea iniţierii unui atelier de lucru vă recomandăm să schiţaţi creaţiile într-o ciornă şi să le trimiteţi pe adresa lica_barbu55@yahoo.ro, urmând să primiţi îndrumări şi sugestii constructive.

Pe pagina Facebook ,,Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă” vom deschide o rubrică specială privind ,,Arta de a scrie” şi ,,Arta de a citi” prin care dorim să vă oferim ajutor.

Lucrările, împreună cu acordul părinților, vor fi trimise în format electronic / scanat pe adresa de email sectiacopiibjbraila@gmail.com, cu menţiunea pentru concursul ,,Şi eu ştiu să scriu!”.

Premiile vor fi oferite separat pentru fiecare secțiune. Lucrările aferente celor două premii întâi vor fi publicate în revista tipărită „Ex Libris”.

Juriul va fi format din oameni de cultură, scriitori, jurnalişti.

Data limită de depunere a lucrărilor: 12 martie 2024.

Coordonatori: Doinița Mihaela Stanciu, bibliotecar și Lică Barbu, prozator.

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Vreau să devin reporter, concurs național

Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, în colaborare cu Asociația Parteneriatul Global al Apei...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -