sâmbătă, februarie 22, 2025

Start înscrieri la Brăila Tech Sprint 2024

Important de Citit

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila anunță deschiderea înscrierilor la a doua ediție a competiției Brăila Tech Sprint 2024, care va avea loc în perioada 24 – 25 februarie la Casa Tineretului. La evenimentul de tip hackathon sunt invitați să se înscrie tinerii programatori din județele Brăila, Buzău, Galați, Ialomița, Vrancea și Tulcea.

Societatea informatizată are nevoie de tot mai mulţi specialişti în domeniul informaticii şi al tehnologiei informaţiei. Pentru educaţie, în general, pregătirea de performanţă a elevilor în domeniul informaticii este o provocare continuă care trebuie atinsă utilizând toate posibilitățile pe care le avem la dispoziție. Această pregătire trebuie dublată de stimularea spiritului competitiv, dar şi de formarea abilităţilor de a iniţia şi dezvolta o afacere proprie în domeniul IT. Scopul competiției este acela de a stimula exprimarea ideilor inovative, de a încuraja lucrul în echipă, de a contribui la dezvoltarea unei gândiri bazate pe identificarea de probleme și soluții, precum și de a susține implementarea soluțiilor identificate prin acordarea de premii și facilitarea formării legăturilor cu centrele de cercetare din universități și industriale locale.

Concursul este organizat de Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brăila și CONAF – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – Brăila.

Vor fi premiate cele mai bune idei informatice prezentate sub forma de startup, competențele antreprenoriale fiind, de asemenea, necesar a fi susținute și încurajate (premiul I – 3000 lei, premiul al II-lea – 1800 lei, premiul al III-lea – 900 lei și trei mențiuni de câte 500 lei fiecare). Cadrele didactice care doresc să se implice vor beneficia, la cerere, de adeverințe în acest sens. Orice elev, în echipă sau individual, coordonat sau nu de către un cadru didactic, are o șansă să își depășească limitele și să devină mai bun în doar 24 de ore, dacă deja deține cunoștințe de programare suficiente. Înscrierile sunt online și se închid marți, 20 februarie 2024. Competiția se va desfășura fizic începând de sâmbătă, 24 februarie, ora 10, până duminică, 25 februarie, ora 13 (este inclusă și etapa de jurizare și premiere).

Toate detaliile competiției se găsesc aici: https://hackathon.bjbraila.ro/ și răspundem la orice întrebare aici: hackathon@bjbraila.ro .

Orice diseminare a acestor informații înseamnă mai multe șanse de afirmare pentru elevi, prin urmare, vă mulțumim anticipat pentru promovarea evenimentului!

Comentarii

comentarii

- Reclame -

1 COMENTARIU

  1. Biblioteca Judeteana ”Panait Istrati” Braila organizeaza pentru al doilea an consecutiv competitia Braila Tech Sprint 2024, care va avea loc in perioada 24-25 februarie la Casa Tineretului. Daca esti pasionat de tehnologie si programare si vrei sa-ti imbunatatesti abilitatile in acest domeniu, aceasta competitie este pentru tine! Invitam tinerii programatori din judetele Braila, Buzau, Galati, Ialomita, Vrancea si Tulcea sa se inscrie si sa demonstreze ce idei inovative pot aduce in lumea digitala. Mai mult decat atat, isi propunem sa stimulam competitia si sa incurajam creativitatea si antreprenoriatul in randurile tinerilor prin acordarea unor premii consistente si prin crearea de legaturi cu centrele de cercetare din universitati si industria locala. Aceasta oportunitate este oferita in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean Braila si CONAF – Confederatia Nationala pentru Antreprenoriat Feminin – Braila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Alegerea mochetei perfecte pentru hotel sau living din perspectiva avantajelor sau dezavantajelor

În general, atunci când cauți mochetă pentru diferite spații, cum ar fi un hotel sau living, alegerea celei potrivite...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -