joi, noiembrie 21, 2024

Top 6 rase de câini pentru familiile cu copii

Important de Citit

Cu toate că multe persoane sunt împotriva creșterii copilului alături de un animal de companie, trebuie să știți faptul că prezența unui blănos alături de cei mici le influențează pozitiv atât starea de bine cât și sănătatea. Studiile au demonstrat faptul că prezența unui animal de companie alături de copii poate scădea riscul de apariție al obezității iar alergiile la care sunt predispuși cei mici, sunt diminuate. Așadar, dacă încă nu aveți un câine ca și animal de companie, și doriți să-i aduceți o mare bucurie celui mai mic membru al familiei, am realizat un top cu cele mai potrivite rase de câini pentru familiile cu copii.

Golden Retriever

Este cunoscut ca fiind un câine loial, inteligent dar și încrezător, această rasă de câini cu siguranță o să fie foarte apreciată de către cei mici, dar și invers. Având în vedere faptul că aceștia nu sunt timizi dar nici agresivi, câinii din rasa Golden Retriever sunt alegerea ideală pentru copii, deoarece aceștia iubesc, se joacă, mișcarea și distracția, iar copii cu siguranță nu se vor plictisi în preajma acestor blănoși.

Labrador Retriever

Una dintre cele mai renumite rase de câini atunci când vine vorba despre devotament și iubire, sunt labradorii. Sunt jucăuși, foarte inteligenți și foarte protectori, acești blănoși au capacitatea de a se înțelege bine cu majoritatea oamenilor pe care îi întâlnesc, ba mai mult, putem spunea că aceste patrupede iubesc copii și adoră să fie în preajma lor.

Terra Nova

Cu un aspect extrem de impunător, datorită corpului masiv și a blăniței lungi și dese, rasa de câine Terra Nova este în realitate una dintre cele mai inteligente rase de câini din întreaga lume, care, contrar aspectului fizic, adoră copii și are mereu instinctul de a-i proteja. Totodată, acești câini sunt cunoscuți ca fiind și foarte buni înotători, având instinctul de a salva vieți în situații de urgență. Cunoscut ca fiind blând și foarte răbdător, cu siguranță copii îl vor iubi și vor dori să petreacă mult timp împreună.

Setter irlandez

Spectaculos de frumos datorită blăniței roșiatice pe care o are, Setterul irlandez este un câine ideal pentru familiile cu copii. Acesta este extrem de iubăreț, jucăuș și energic, dar caracteristica principală care îl face să intre în această categorie este faptul că nu îi place să fie niciodată singur, ci mereu înconjurat de persoanele de care s-a atașat. Deoarece iubește atât de mult oamenii, la fel de mult iubește și joaca și activitățile pe care le poate face împreună cu stăpânul. Cu un așa câine în curte, cu siguranță copii o sa fie foarte energici și plini de activități pentru întreaga zi.

Beagle

Deoarece iubesc activitatea, câinii din rasa Beagle sunt ideali pentru familiile cu copii energici, care iubesc joaca și apreciază mișcarea în aer liber. Acești blănoși se pot atașa foarte repede de cei mici, care sunt mereu puși pe activități care să le consume energia. Având amandoi aceeași plăcere, între ei se va lega o strânsă prietenie și afecțiune reciprocă.

Pudel

O altă rasă de câini potrivită pentru familiile cu copii este Pudelul. Cunoscut ca fiind un câine foarte inteligent și calm, Pudelul este animalul de companie lângă care vă veți putea simți în siguranță copilul. Această rasă de câini exprimă atât mândrie cât și eleganță datorită staturii, mersului dar și a multiplelor tunsori pe care i le puteți face. Mai mult, pudelul este acel câine pe care foarte rar o sa îl vedeți nervos, mârâind sau plictisit și care știe să se înțeleagă de minune cu persoanele pe care le cunoaște.

Acestea sunt o parte dintre rasele de câini pe care cei mici le vor îndrăgi încă de la prima vedere. Însă, atunci când alegeți rasa potrivită pentru familia voastră, trebuie luat în considerare faptul că fiecare rasă are caracteristicile ei care predomină, însă, fiecare câine are nevoie de antrenament și exerciții de socializare, pentru a-i ajuta să devină cei mai buni prieteni patrupezi ai familiei. Voi ce blănoși aveți și cum se înțeleg cu cei mici?

Îți recomandăm să citești și articolul: 5 MOTIVE PENTRU A ALEGE SPORTUL ÎN AER LIBER

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Costumul popular – întâlnire cu jurnalista Maria Stanciu

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00 brăilenii sunt invitați la Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila la întâlnirea cu...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -