luni, aprilie 29, 2024

Folk de Seară

Important de Citit

Casa Memorială „Petre Ştefănescu-Goangă”

Casa de Cultură a Municipiului Brăila vă invită, sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 17:30, la un recital de muzică folk oferit de membrii grupului „Generaţii”. Spectacolul va avea loc în sala mare a Afis-A3-Folk-de-SearaCasei Memoriale „Petre Ştefănescu-Goangă”, din Piaţa Poligon nr. 2.

Creat din dorinţa de a promova şi perpetua muzica folk în rândul publicului brăilean de orice vârstă, evenimentul se doreşte a fi o incursiune în tainele muzicii folk, muzică ce a inspirat generaţii întregi. Astfel, cu o notă personală adăugată fiecărui cântec, generaţii mai mici sau mai mari de folk-işti vor susţine un recital cu piese mai vechi sau mai noi din folk-ul autentic autohton sau internaţional.

Grupul folk „Generaţii”, condus de profesorul Dumitru Popescu, activează la Casa de Cultură a Municipiului Brăila din anul 1998. Grupul este constituit din copii şi tineri cu vârste cuprinse între 8 şi 30 de ani, toţi membri ai Cercului de Chitară ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiei culturale, motivaţia lor principală fiind bucuria de a cânta şi de a fi împreună. Motto-ul grupului este: „Să ne bucurăm!”…

Vă aşteptăm, aşadar, să ne bucurăm de muzica folk la… Folk de seară!

Comentarii

comentarii

Articolul precedent
Articolul următor
- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Vreau să devin reporter, concurs național

Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, în colaborare cu Asociația Parteneriatul Global al Apei...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -