vineri, mai 3, 2024

Scaunul auto – obligatoriu în mașină pentru orice părinte!

Important de Citit

”Viața copilului nostru valorează mai mult decât propria noastră viață”, spun mulți părinți. Dacă gândiți astfel, înseamnă că prudența face parte din prioritățile familiei dumneavoastră. Un copil este foarte curios să descopere cât mai multe lucruri pentru că totul este nou pentru el, și fiecare informație nouă îl ajută să se adapteze mai repede și mai bine la această lume, doar că un copil nu conștientizează riscurile la care se expune de multe ori în dorința lui de explorare, fiind expus pericolelor la fiecare pas.

Legislație

Cu toate că nu conștientizăm așa cum ar trebui riscurile, ne expunem la foarte multe pericole în momentul în care avem în mașină un copil. De-a lungul timpului, măsurile de precauție au crescut și legile au devenit tot mai severe pentru a reduce cât mai mult posibilitatea ca un copil să fie accidentat în urma unui eveniment rutier nedorit. În acest sens, România a modificat la începutul anului 2015 cadrul legal privind circulația pe drumurile publice, copiii cu o înălţime de până la 135 cm putând fi transportaţi în autovehicule doar dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii, acesta fiind plasat pe bancheta din spate a mașinii, excepție făcând călătoriile cu mijloace de transport în comun sau cu taxiurile. Copiii cu vârsta de până la 3 ani pot călători într-un autovehicul doar având alături un adult care să-i supravegheze permanent. Încălcarea acestor dispoziții se pedepsește cu 3 puncte și amendă. Mai trebuie adăugat că există anumite cazuri excepționale în care se admite ca un copil să aibă scaunul auto special amplasat în față, lângă șofer: dacă este grav bolnav și necesită supraveghere permanentă sau dacă mașina nu are posibilitatea de amplasare a unui astfel de dispozitiv de protecție pe bancheta din spate, însă în aceste cazuri este obligatoriu să se dezactiveze airbag-ul mașinii și să rabateze cât mai mult scaunul mașinii pentru a proteja copilul de asfixiere sau lovire în caz de accident.

scaun-bebe-masina

Alegerea unui scaun auto pentru copil

Alegerea unui scaun auto pentru copil trebuie privită cu multă seriozitate pentru că de calitatea produsului ales depinde siguranța copiilor în mașină. Avantajul nostru este că producătorii se întrec în a crea scaune pentru copii adaptate chiar și celor mai exigenți dintre cumpărători, iar magazinele de profil concurează în le oferi la prețuri cât mai accesibile.

Atunci când alegem un scaun auto trebuie să știm că acesta se alege în primul rând în funcție de greutatea copilului. În cazul copiilor din stadiul de nou-născut până la cei care au o greutate de până în 13 kg se folosesc doar scoicile auto, acestea fiind asemenea unor coșuri cu mâner și cu 3-5 puncte de fixare a centurii de siguranță. Transportul copiilor într-un astfel de scaun (cunoscut ca făcând parte din grupa 0+) se face obligatoriu doar cu spatele la sensul de mers al mașinii, măsura având rolul de creștere a siguranței copilului în urma unui eventual accident.

Copiii cu greutate mai mare de 13 kg și care nu depășesc 135 cm înălțime (aproximativ 12 ani), vor fi obligatoriu transportați într-un scaun auto securizat prin prindere în centurile scaunului mașinii cu sistem de fixare în 3-5 puncte sau sistem ISOFIX (Internațional Standard Organization FIX), acesta din urmă oferind cea mai siguranță, majoritatea mașinilor fiind prevăzute din fabrică cu un astfel de sistem. Scaunele auto se clasifică în mai multe categorii, în funcție de greutatea copilului, astfel: grupa 1, pentru copii cu greutatea între 9 și 18 kg, grupa 2 – greutatea între 15 și 25 kg, grupa 3 (cunoscute și ca scaune de rapel, fără spătar, fixe sau mobile) – greutatea între 22 și 36 kg, pe piața de profil existând și scaune reglabile pentru mai multe categorii de greutate.

Sfaturi

Indiferent de modelul de scaun auto pe care îl alegeți, nu neglijați folosirea corespunzătoare a acestuia conform manualului de utilizare. Atenție la scaunele auto contrafăcute deoarece acestea pot pune în pericol viața copilului, de aceea verificați ca acestea să aibă certificat ECE R44.03 sau ECE R44.04. Totuși, dacă vreți să mergeți la sigur, puteți arunca un ochi pe scaunele pentru copii Lorelli de pe www.pebebe.ro, care respectă toate normele aflate în vigoare și propun un raport preț-calitate excelent.

Comentarii

comentarii

Articolul precedent
Articolul următor
- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Vreau să devin reporter, concurs național

Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, în colaborare cu Asociația Parteneriatul Global al Apei...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -