(Perioadă cu imagini puține)
Pe 30 august, trupele otomane – în frunte cu Talat Efendi, întră în oraş, D.Golescu protestează, pe 21 septembrie, turcii pleacă spre Bucureşti. Începe construirea clădirii de pe strada Kiseleff (viitorul teatru) , cu arhitectură modernă, cu rol de hotel şi sală de spectacole, toate a lui Ianache Rally ; Şcoala publică este transformată în spital rusesc, apoi turcesc ; hingherul oraşului aduna câinii vagabonzi.
În 1849, prin Brăila, Duilie N. Marcu distribuie în ţară 34 de publicaţii tipărite în străinătate, primite de la I. H. Rădulescu ; se înfiinţează tipografia lui Francisco Monferato.
Pe 25 octombrie 1849, trupele turceşti se retrag şi trec pe malul drept al Dunării, iar pe 22 noiembrie sosesc în oraş 1200 de pontonieri şi genişti ruşi, cazaţi pe la casele locuitorilor – (vor pleca abia în anul 1851).
Cea mai veche sală de spectacole era „Caiafa” cu 180 de locuri, situată în casele lui G. Iconomu ( în fundătura străzii Teatrului de mai târziu ), lângă Piaţa Poligon ; alte spectacole se ţineau la „Palatul de flori” de pe strada Rubinilor, propietatea lui Vasilache Castovici.
Pe 1 ianuarie 1850, se înfiinţează Pensionul de fete „Penetis” cu Şcoală Profesională, de către Fundaţia Arhimandritului Hrisant Horezeanu, ce a lăsat ca avere 7 magazii în port. Localul era în centru în casele grecului, avea trei profesoare ce predau în limbile română, greacă şi franceză ; alt profesor preda clavirul .
Începe construirea Hotelului Frances, propietatea lui Nicoletto Armelin, unul din reprezentanţii negustorimii brăilene, exportator de cereale, funcţionar la Consulatul Austriac şi deputat al Mahalalei Roşii. Fabrica de pâine – Hagi Vasile Duca, începe să producă, se înfiinţează Piaţa Mare ( viitoare Bucureşti şi Regala ). Se construieşte Cazarma oraşului
În jurul oraşului, locurile erau folosite pentru păşunat – cca. 7.000 de pogoane.
Pe porţiunea dintre actuala gară şi bariera Sfântu Gheorghe, zonă numită Izlaz, se ridică mai multe mori de vânt, în jurul lor apar case ale unor hamali din port sau pălmaşi ; după multe încercări ale autorităţilor de a demola construcţiile, se pun în vânzare peste 600 de locuri de casă, majoritatea ocupate deja.
Se mută şanţul exterior, dublând strada Raionului ( Ştefan cel Mare ), la Dunăre apele sunt scăzute, iar Trempi, căpitanul unei corăbii franceze – spune că nu poate face manevre. Barbu Ştirbei vizitează portul şi hotărăşte construirea unei cazărmi pentru marinarii militari ce asigurau paza Dunării.
Începe pavatul cu granit a străzilor : Galaţi, Kiseleff ( Regala ), Silistra ( Călăraşi ), Piaţa Sf. Arhangheli, Piaţa Portului şi altele, granitul cenuşiu este luat de la cariera Blasova (un munte erodat al Hercinicilor) sau din bolovanii de granit de Scoţia, aduşi ca lest de corăbiile englezeşti. Centrul şi străzile până la Unirii au fost pavate cu piatră cubică de granit, trotuarele erau din bazalt sau din bucăţi de lavă vulcanică de la muntele Vezuviu, adusă tot de corăbii ; străzile din cartiere erau amenajate cu bolovani de râu şi pietriş.
Pe 5 februarie 1851, se naşte Ştefan Hepites, viitor meteorolog.
Ajunge profesor de matematică la Gimnaziul Comunal, înfiinţează o mică staţie meteo în curtea casei (prima din Ţara Românească), mutată apoi în 
curtea liceului. Pleacă din oraş în 1881, înfiinţând dea-lungul Dunării 11 staţiuni pluviometrice, la 29 de ani devine membru corespondent al Academiei. După numeroase rapoarte, I. Câmpineanu (ministrul Agriculturii), emite pe 30 iul. 1884, Decizia de înfiinţare a Serviciului Meteorologic Român – la Herăstrău, având în frunte pe brăileanul Hepites.
Reuşeşte înfiinţarea unei reţele de 350 staţiuni meteo cu lucrători benevoli, cât şi a staţiei Bucureşti – Filaret, pune bazele Serviciului de măsuri şi greutăţi (1889), viitorul Institut Meteorologic, iar în 1892 Serviciul Seismologic şi Serviciul Orei.
Instalează primele lunete astronomice, punând bazele Observatorului Astronomic şi magnetism terestru. Devine academician în 1902 şi membru în diverse societăţi ştiinţifice, publicând 830 de articole, studii.
Era un om liniştit, modest, dar foarte ambiţios. Tatăl şi fiul au avut meserii diferite, o străduţă din centrul oraşului îi poartă numele.
VA URMA
[the_ad id=”14977″]